re.undelucram.taton

Locul unde avem ocazia sa ne exprimam public !

re.undelucram.taton

Mesajde tatonulaa » 11 Mar 2013, 20:39

Dacă am intervenit şi în situl undelucram.ro, în dorinţa de a echilibra într-o oarecare măsură opiniile ce se sindicalizaseră în mare măsură, voi recidiva şi pe acest forum, chiar cu riscul de a fi eliminat, cum mi s-a promis. Vântul rece al nostalgicei „curele de legătură” şi nu numai, bate cu putere, din păcate!

tatonulaa.Sambata, 26 Ianuarie 2013
Îmi iau libertatea (cu scuzele de rigoare) de a pune o micuţă întrebare:
- Cât consideră stimaţii colegi de postări că ar trebui să trăiască un salariat al Prospecţiuni SA, în condiţii de sănătate deplină?

Dumnezeu să-i odihnească pe toţi cei dispăruţi!

PS. Am fost peste 30 de ani, topograf la Prospecţiuni SA, având la 51 de ani, în '90, un noroc extraordinar, făcând primul infarct! Urma să plec pentru a doua oară în Libya, la recunoaşterea traseului conductei magistrale Awbari - 500 km spre N! N-am mai plecat! M-am pensionat, iar acum, după 23 de ani, vă postez un comentariu, ..... SERIOS!

La baza vieţii oricăruia dintre noi stă lungimea aţei de pe mosor. Aceasză aţă este dăruită aleator de Dumnezeu! Să-I mulţumim şi pentru asta! Restul este gargară sindicalistă cu iz pronunţat de roşu!

tatonulaa.Duminica, 27 Ianuarie 2013
A-l face pe Gehrig Schultz răspunzător de decesul a şase dintre angajaţii de la Prospecţiuni SA este o falsă problemă / pistă.

Pe cine ar trebui să învinovăţesc eu de decesul (dispariţia subită!) a surorii mele Lucreţia, datorită unei fulgerătoare comoţii cerebrale suferită în 1998, la vârsta de 48 de ani, sau a fratelui meu Bogdan, regizor de teatru, în urma unui stop cardiac, suferit la Londra în 1999, la numai 47 de ani!

Unul dintre prietenii şi colegii copilăriei mele, regizorul Mircea Veroiu, ne-a părăsit la 57 de ani în urma unei îndelungate şi grele suferinţe!

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

Eu, cel ce vă scrie aceste rânduri am 74 de ani, deşi am suferit 2 (două) infarcturi acum mai bine de 20 de ani (două decenii!). Chestie de AŢA DE PE MOSOR, cu ajutorul CELUI DE SUS!


tatonulaa.Marti, 29 Ianuarie 2013
@medicul de familie
Dacă "comparaţiile sunt o pistă falsă", cum am putea descâlci unele situaţii normale, privite cu tipica imparţialitate / obiectivitate mioritico-caprină ce ne stăpâneşte ("nu ne vindem ţara", "toţi străinii vor să ne jegmănească", "avem cea mai frumoasă ţară", "suntem un neam deosebit de inteligent şi muncitor", etc.)?

@Niculae, @Milea,
S-ar părea, din nefericire, că majoritatea celor şase foşti colegi dispăruţi sufereau de unele afecţiuni cronice ale unor organe ESENŢIALE pentru abordarea corectă a problemelor inerente unui program de muncă susţinut, cum este peste tot în lume activitatea de teren. Dacă ştii că ai ulcer, că suferi de rinichi, că ai probleme cu ficatul, pancreasul, sau alte afecţiuni importante, NU ÎŢI ALEGI O MUNCĂ DE TEREN, DE DRAGUL SALARIULUI MAI MARE! Seamănă a sinucidere!

Stressul ucigător este greu de anticipat. Un prieten din tinereţe, Florin Uţă, ne-a părăsit (prin '91) la nici 43 de ani, în urma unui stop cardiac făcut într-un magazin unde-şi făcea mici cumpărături. Era PILOT, COMANDANT DE AERONAVĂ şi nu fusese niciodată bolnav! A lăsat doi copii orfani.

Stressul nu ucide întotdeauna. Unul din şefii pe care i-a avut @Niculae, VI, un specialist deosebit din toate punctele de vedere, ajuns într-o funcţie importantă la o mare companie, relativ recent a făcut un IMA, şi aşteaptă pensionarea, fără a se mai implica total (contrar felului său de a fi).

Dacă comparaţiile nu fac doi bani, de ce ar trebui ca analiza unor cazuri singulare să fie generalizate iar rezultatele PĂRTINITOARE să fie aruncate în spinarea unor cetăţeni ce nu-şi fac decât datoria, însă pe un alt palier de înţelegere.
laplopulcuportocale

la umbra lui, moş aa (Andrei Alexandru)
tatonulaa
 
Mesaje: 72
Membru din: 02 Mar 2010, 13:29
Localitate: Bucuresti

Re: re.undelucram.taton

Mesajde N Dobrescu » 11 Mar 2013, 22:36

Astăzi, Google aniversează 61de ani de la nașterea scriitorului Adams Douglas. Am aflat acest lucru în zori. Wikipedia spune că a murit la 49 de ani, în urma unui atac de cord suferit în timpul perioadei de odihnă de la sala de gimnastică din Montecito, California.
Ca un șahist începător, am anticipat ce mișcare vei face Andrei. Așa că am publicat articolul undelucrăm. A fost pionul otrăvit, Andrei.
Adams nu cunoscuse Geofizica până la 11 mai 2001 când a murit. De aceea a murit de infarct. La Geofizică se moare de alte boli deoarece Tăria spală vasele de sânge.
Al dumneavoastră

Niculae
N Dobrescu
 
Mesaje: 428
Membru din: 20 Noi 2009, 20:16

Re: re.undelucram.taton

Mesajde tatonulaa » 07 Apr 2013, 20:24

@Niculae,
O mişcare pe care o pot considera cu mâna pe inima-mi de cardiac bătrân, excepţională. A-ţi lăsa într-o stare de uluială, preopinentul, nu-i la îndemâna oricui! Cu greu mi-am revenit, chiar şi acum mai am dubii că mi-a trecut. Probabil că totul se datorează otrăvii nedetectabile cu care era încărcat unul dintre pioni.

Eu, moşul, am jucat cinstit. Piesele mele au fost reale (curate)!

laplopulcuportocale,
unde tatonulaa, îşi lustruieşte, pe cât posibil în realitate, PIESELE.
laplopulcuportocale

la umbra lui, moş aa (Andrei Alexandru)
tatonulaa
 
Mesaje: 72
Membru din: 02 Mar 2010, 13:29
Localitate: Bucuresti


Înapoi la Forumul angajaţilor SC PROSPECŢIUNI SA

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator