Form. seismică din Ţânţăreni şi greva minerilor - 1977 (2)

[tatonulaa]

Continuare 2

Eu care eram un tenace nonconformist, cunoscut în toată Geofizica ca puţin sărit de pe fix (singura metodă pe care-o credeam având unele şanse de succes pentru a putea spune orice, oricând, oricui!)(*), mare amator în general de astfel de situaţii, am avut în acele momente o tresărire de „orgoliu??”: de ce să merg cu ceilalţi pentru a-l aplauda pe Pingelică plecând la Tg. Jiu pentru a participa la un miting urmat de o serbare câmpenească, nadă îmbătătoare atât la propriu cât şi la figurat, pentru orice trăitor pe meleagurile urgisite de stihia comunistă. O zi de chiul în care se puteau ingurgita “organizat, în echipă”, cantităţi mari de lichide conţinând alcool în diferite concentraţii, era mană cerească pentru “omul nou”, “omul aplaudac”, constructor a tot felul de bazaconii hidoase şi prea puţin folositoare unui cetățean modern, normal. După o lungă insistență pe lângă șeful Fane Babanu, ce nu se prea putea lipsi de veșnicele mele poantele mai ales în momentele de respiro, iar acestea se prefigurau, am rămas ca ofiţer de serviciu, deşi nu se obişnuia acest lucru, în zilele OBIŞNUITE DIN TIMPUL CAMPANIEI. Legea tereniştilor din Geofizică de la form mai depărtate, era clară, ori la muncă, ori acasă, la Bucureşti sau aevea, pe unde ne aveam fiecare domiciliul. Eram navetişti de săptămână. Aveam paznici pentru a răspunde la telef, când ceilalţi erau la muncă sau acasă.

Mai întâi, pe scurt, situația din VALE, așa cum răzbătea spre cei din aferă.

Cu câteva zile în urmă, minerii intraţi în grevă pentru cele arătate anterior, pe aproape tot întinsul bazinului minier al Văii Jiului, reuşiseră să introducă în subteran, sechestrând-o apoi acolo, o parte a unei impozante delegaţii ministeriale pe care o chemaseră, imperativ, pentru rezolvarea acelor grave probleme socio-profesionale. Asta după ce sistaseră orice discuţie cu conducerile minelor sau cu activiştii de partid locali. Blocarea în subteran a miniştrilor lui Ceauşescu, devenise cunoscută şi comentată în toată lumea. Era practic, după mulţi ani, prima acţiune spontană a unor mari grupări muncitoreşti, ridicate împotriva conducerii “zis muncitoreşti” dintr’o ţară din interiorul lagărului socialist. Intervenţia Scorniceşteanului devenise necesară aşa că a sosit neîntârziat în zonă. S-a întâlnit cu liderii greviştilor, le-a promis o serie de chestii, printre care şi lipsa luării de măsuri punitive la adresa lor şi a tuturor celorlalţi grevişti. O gargară în întregul ei agramată, peltică, dar în special mincinoasă, crezută din păcate de marea majoritate a aplaudacilor. Pe moment, doar.

De a treia zi, măsurile represive au început să se reverse din toate direcţiile. Ideea stejarului scorniceştean de organizare a unor mitinguri de susţinere a “politicii înţelepte a partidului şi de înfierare a celor care se lasă ademeniţi de propaganda duşmanului de clasă”, idee care l-a ucis 22 de ani mai târziu, prin gloanţele pregătite şi trimise de Iliescu, -un alt emanat maladiv al stalinismului tardiv, -drept cadou de Moş Gerilă (personaj cu nume rece, producând adevărate frisoane, ieşit din retortele ateisto/comuniste, aruncat în casele neajutoratelor fiinţe mioritico-caprine ce-l aşteptau de fapt pe blândul, ghiduşul şi darnicul Moş Crăciun), s-a zvârcolit probabil prin ţestele cuplului criminal, din primele clipe. A pus rapid de trei mitinguri. Trei într’una. Adică trei mitinguri într’o zi! Pe trei stadioane! În trei localităţi! Record mondial neegalat până astăzi.
Înconjurat de mii de aplaudaci, s-a simţit în elementul său, 25 de ani. Pentru un adevărat comunist ca Pingelică, ca Iliescozaurul nostru de mai ieri, sau chiar pentru un Popey Ştie Tot, din zilele noastre, care a sărit din barca predecesorilor roşii, la timp, nu prea departe, în apa tulbure din jur, dar ţinându-se încă când cu o mână, când cu alta de marginea ei, - băile de mulţime sunt un afrodisiac de nerefuzat. Chiar dacă în jur, abundă fecaloizii**.

Mii şi mii de “oameni ai muncii” trebuiau aduşi pe stadioane. De departe. În plasa aruncată în jurul Văii Jiului, am căzut şi noi, cu baza noastră care era practic la limita razei ipotetice de unde plecau navetiştii la minele din Vale. Din localităţile având printre locuitori navetişti spre Vale, deci cunoscători a crudelor realităţi, nu fuseseră “convocaţi la acţiunea patriotică” muncitori. Noi la Ţânţăreni îndeplineam şi cealaltă condiţie: eram “muncitori-petrolişti”, care semănam în mare măsură, la comportament şi îmbrăcăminte, cu cei cărora trebuia să ne substituim - mineri veniţi la întâlnirea cu “iubitul conducător”!
În continuare voi povesti la “mâna doua”, întrucât am lipsit din autobuzele şi de pe stadioanele forţatei transformări a unor petroliști în mineri iubitori de pcr și Ceaușescu. Însă luni de zile am discutat despre faimoasa deplasare. La fiecare cafeluţă, la fiecare berică, eu fiind cel care-i descosea pe cei ce participaseră.

* - sper ca bătrânul ND să accepte această afirmaţie dovedind totuși o crasă lipsă de modestie, chiar numai din scurtele noastre discuţii avute în Libya sau la Şofronea unde a montat acea antenă care ar fi trebuit să micșoreze cheltuielile cu telefoaneledate între form și sediul din București, precum și o legătură directș a form cu cei din teren (respective, stația seismică). NB – cât timp am fost la Șofronea, legăturile nu au funcționat!.

PS. Nu eu sunt vinovat pentru similitudinile cu unele situații mai apropiate de noi și de zilele noastre pe care eventual le veți observa!

- Va (voi) continua, probabil în ritm accelerat, datorită apropiatelor alegeri ce ne pot ferici cu urmașii celor de care am scăpat (parțial!) cu atât de mare greutate. Botnițele și cătușele sunt la vedere, pregătite ostentativ!

[tatonulaa]

Starea sănătăţii nu mi-a permis să pot continua postarea acestui miniserial ce aminteşte de alegerile şi referendumurile mai mult sau mai puţin măsluite din zilele noastre. Toţi ştim că lupii îşi schimbă periodic părul, însă năravul de carnasieri le rămâne neschimbat. Tot aşa, imensa majoritate a semenilor noştri, greu se pot dezlipi de putere, sau chiar de un post călduţ.

Tocmai când relatarea acelor îndepărtate zile din ceauşismul de operetă a devenit mai interesantă (în realismul ei asemănător până la identitate cu cele petrecute la noi), a pierdut interesul trecătorilor de pe aceste meleaguri.

moş aa, parţial refăcut, ce meditează
laplopulcuportocale