TATONUL - ÎN DIRECT - DESPRE "SÂNGEROSUL DECEMBRIE 1989"

[tatonulaa]

Întrucât printre cele peste 1200 de victime ale acelor zile ce se pierd în uitare, s-au aflat şi doi buzoieni, colegi de serviciu din Geofizică (radiotehnicianul gravimetrist MARINESCU şi subinginerul de foraj CRISTEA), îmi voi lua permisiunea de a posta un şir de comentarii pe subiectul general al zilelor ce ne-au schimbat într-o mare măsura VIAŢA.

Menţionez că am lipsit de pe străzi tocmai în noaptea de 21 dec 1989, când au fost ultimele victime apărute la comanda Ceauşeştilor! (FRICA? - mai mult ca sigur că DA!)

Cu ocazia împlinirii a 23 de ani de la acele zile, iată câteva pagini cu descrieri ale unor situaţii punctuale, care au fost NOTATE APROAPE ÎN TIMP REAL, de către mine, Andrei Alexandru, PARTICIPANT DIRECT LA TOATE SCENELE DESCRISE.

Dacă printre cei ce nu se vor plictisi cu parcurgerea acestor rânduri se vor afla şi alţi participanţi la acele irepetabile momente, care vor putea aduce date în plus, probabil că vor fi primiţi cu braţele deschise, de eventualii scormonitori ai datelor veridice, rămase (eventual) în aceste cotloane ale NETULUI!

Mini serial asupra “însângeratului decembrie 1989”, aşa cum s-a reflectat în câteva scrisori returnate din drumul spre Germania (*) şi Anglia (*), în acele zile pline de răbufniri sângeroase. Numeroase idei şi afirmaţii pot fi considerate acum lipsite de sens, însă cu 23 de ani în urmă, păreau clare şi fundate pe fapte cât se poate de vizibile, ce vor rămâne pe veci astfel, nu numai pentru noi, actorii mânuiţi de forţe ce puteau fi doar bănuite ci şi pentru analiştii din viitor!
Nu am modificat nimic din cele scrise atunci, printre picături şi în mare grabă, dintr-o suflare. Desigur că unele greşeli inerente ce se strecoară într-o scrisoare, în măsura în care le-am observat, au fost remediate
În afara notelor de subsol, marcate corespunzător cu asterix, comentariile pe care le voi face vor apare distinct.
........................................................................................................
Bucureşti, 7 ianuarie 1990, duminică dimineaţă.

Dragii mei,
Nu am dat curs dorinţei voastre exprese de a aşterne pe hârtie fantasticele clipe trăite efectiv începând cu 18-19 dec. trecut, din dorinţa firească de a lăsa un oarecare timp pentru sedimentarea, pentru cernerea ideilor, faptelor şi zvonurilor. Acum, după trecerea celor aproape trei săptămâni, mă pot mândri (sâc) că am raţionat just! Ce prostie am putut scrie! Ce păcat că nu am pus pe hârtie, ATUNCI intensele trăiri!
În continuare iată o mică schiţă a tumultoaselor ore scurse aşa cum au fost percepute de vechiul vostru prieten ale cărui idei, luări de poziţie şi obiceiuri le cunoaşteţi (e g – discuţia cu activistul Radu ** la revelionul 88-89 de la voi, când am fost un “trouble fete”).

Micul nostru ostaş Sănducu îşi satisfăcea stagiul militar în Buzău, urmând să vină acasă ca de obicei într’o mică permisie de trei zile, sâmbătă 16 decembrie 1989, când evenimentele tragice de la Timişoara au determinat MApN-ul să instituie o stare de urgenţă neoficializată, pe întreg teritoriul ţării, suspendându-se sine die orice permisie sau concediu. Totul era însă secret –secretul lui Pollichinelle-, astfel că Doinica şi-a aşteptat soldăţelul până duminică 17 decembrie, fiind convinsă că nu a fost minţită de comandantul unităţii ***-un maior**** cu care eram în relaţii bune de intrajutorare socialistă (cunoaşteţi sensul exact, o canistră de benzină) -, ce-i promisese ferm că-i dă drumul mai spre seară (discuţie telefonică, sâmbătă la prânz).

Între timp, duminică şi luni zvonuri din ce în ce mai tulburătoare venite pe diferite căi, de la vecini, colegi - prin telefon -, de la posturile de radio străine şi de la TV rusă şi bulgară, transformaseră fiecare cămin într’un viespar. Nimeni nu mai dormea decât pe apucate, în spatele uşilor închise cu grijă, aşteptând cu sufletul la gură sosirea securiştilor, armatei, ungurilor, ruşilor, bulgarilor, libyenilor, iranienilor, coreenilor, altor galbeni, roşii, negrii, verzi, albaştrii, etc., etc. Zvonurile care circulau în acele zile depăşeau orice imaginaţie!!

Marţi 19 decembrie am plecat spre Buzău cu acceleratul de 11,15, având la mine mâncare şi schimburi pentru soldăţel. În trenul ticsit de călători, se putea auzi musca. Nimeni nu scotea un cuvânt. Toţi se uitau cu teamă în jur, întrucât numărul călătorilor dubioşi –securişti, informatori, miliţieni în civil -care în decursul anilor devenise din ce în ce mai mare-, era acum deadreptul inimaginabil şi grotesc, întrucât reprezenta peste un sfert dintre călători. Până şi mie, oarecum curajos din fire (sâc!), îmi furnica pielea de oroare, gândindu-mă că se pune ceva odios la cale. Deci eu, cu o gură atât de slobodă cum o cunoaşteţi, nu am scos o vorbă, nu am încercat nimic pentru închegarea vreunui dialog chiar nevinovat, deci neimplicat. Toţi eram stăpânişi de un sentiment straniu, o frică plină de aşteptare a unui "ceva".
Patrule de miliţieni înarmaţi până în dinţi, parcurgeau cu greu culoarele supraîncărcate cu aplaudaci (încă!) speriaţi (încă!).
Înfrigurat, neliniştit, ajung la unitatea lui Sănducu...........(va urma)
............................................
Note tatoneşti scrise azi (marea majoritate în 2010, cu doar câteva fraze CHIAR azi 18.12.2012).

* = scrisoarea era adresată unui prieten din copilăria petrecută în Cotroceni, Frankenfeld Georgian, neamţ după tată (fost Prof. Univ. la Conservator), emigrat în Germania la mijlocul anilor ’80, care a avut ocazia să fie coleg, deci să-i cunoască într’o oarecare măsură pe băiatul lui Chivu Stoica şi M. Dalea la Liceul militar de la Breaza în tinereţe şi peste ani, cu Valentin Ceauşescu la IFA Măgurele. Gigeone al meu era un fel de şef de colectiv, fiind ing. energetician, membru PCR. Deşi cu o oarecare reţinere,ani de zile ne-a povestit diferite chestii mai mari sau mai mici cu aceşti fii “ai partidului”.. ..!?
Defunctul meu frate (de mamă), regizorul de teatru Bogdan Berciu se afla de 8 ani în străinătate, în acele zile fiind la Londra, angajat la BBC unde coordona cronica artistică sub pseudonimul Veniamin Arnăutu.
** = Radu (şi atât! - om de vază, prof univ cu greutate şi în ziua de azi - 67 ani) fost coleg de fac cu Gigeone, era preşedintele sindicatului la Fac de Energetică din Politehnică care fără a fi pe faţă de partea comuniştilor, susţinea sus şi tare că sindicatele sunt o forţă care se opune într’o oarecare măsură PCR, reuşind să facă viaţa oamenilor mai uşoară. Colosală această gogoriţă care mai punea un pietroi în spinarea bietului aplaudac! Acum R. este tot Prof. Univ., tot acolo, tot ca atunci, în afară de leafa binemeritată mai are banii din meditaţii şi ciubucuri, mari şi numeroase! Nimic nou sub soare !
*** = este vorba de unitatea de transmisiuni amplasată vis-a-vis de cimitir, lângă pod, care a fost ciuruită de gloanţele “teroriştilor” care trăgeau din cimitir , din trenuri şi de pe şosea !?!?!? De fapt s-a tras de peste calea ferată de la cele două unităţi militare, topografii şi paraşutiştii, care erau şi ele atacate tot de “teroriştii” care trăgeau din cimitir , din trenuri şi de pe şosea !?!?!?. În realitate transmisioniştii.
**** = maiorul Manole, comandantul Batalionului de transmisiuni, unitate în care se aflau sub arme, în afară de cei la termen şi de TR.işti şi sportivii din zona, alături de cei cu pile extrem de mari, lipiţi la sau pe lângă “brigada artistică” , era un om destul de corect, însă se mânjea la cadouri mai mici sau mai mari, “primite” de la subordonaţi. Eu sau soţia îi duceam pentru 3 permisii pe lună ale fiului meu, 2 canistre (40 l) de benzină, adică cca 13 l/permisia.

NB. Despre o parte tragicelor evenimente în care au rezultat 4 (patru) dintre morţii ce au reprezentat o parte a „ofrandei” – mii de scuze pentru folosirea acestui cuvânt nepotrivi în acest nefericit context -- Buzăului, pe maldărul de cadavre stivuite la vedere de iliescozaurul asasin şi banda sa, pentru acapararea puterii, voi da date aproape 100 % exacte într’un comentariu viitor.

[tatonulaa]

La atenţionarea inimosului ND, am revenit la prenumele normal al fostului Ing Şef, Valeriu Varodin!
Scuze!