WORKAHOLISM-ul sau dependenţa de muncă

[sacerdotus1]

WORKAHOLISM-ul sau dependenţa de muncă

V-aţi întrebat vreodată "ce anume îi face pe unii angajaţi (în majoritate şefi ai unor compartimente) să îşi neglijeze familia şi viaţa particulară, ignorând chiar dreptul legitim la concediu de odihnă şi acordând o atenţie deosebită job-ului"? Eu am cunoscut câteva cazuri de acest fel în cadrul firmei, în perioada cât am fost angajatul acesteia.
În cele ce urmează puteţi citi un articol interesant despre dependenţa de muncă, scris de un psiholog care a dorit să îşi păstreze anonimatul.


Dependenţa de muncă este un simptom psihologic patologic considerat de mulţi psihologi ca fiind o problemă destul de serioasă şi, din nefericire, sancţionată din punct de vedere social. Prin definiţie, dependenţa de muncă este recunoscută drept nevoia obsesivă de a munci sau obsesia asupra serviciului, cu tendinţa de tulburare obsesiv-compulsivă - un tip de obsesie mai amplu, legat de ordine, perfecţiune şi control, în detrimentul flexibilităţii, deschiderii şi eficienţei.

Workaholicii sau dependenţii de muncă sunt persoane inteligente, ambiţioase, de succes, prizoniere ale propriului succes. Dependentul de muncă este de părere că este singurul capabil sa efectueze munca lui. Este un perfecţionist care nu va accepta greşeli de ordin uman şi va căuta în permanenţă să îndeplinească maximum de sarcini posibile înainte de a se simţi împăcat cu sine. Îi vine foarte greu să se relaxeze, simţind întotdeauna că mai este o sarcină de realizat.
Conceptul de dependent de muncă nu se aplică acelor indivizi care trebuie să lucreze ore în şir ca o necesitate. Un femier ale cărui animale trebuie îngrijite constant poate lucra până la 60-70 de ore pe săptămână, însă acesta nu suferă de dependenţă de muncă. Un părinte singur care pe lângă faptul că lucrează multe ore, mai urmează şi cursuri de perfecţionare în dorinţa de a asigura mai mult copilului său, nu este victima acestei afecţiuni.
Workaholicii sunt de obicei angajaţi pe posturi competitive sau de creaţie şi nu efectuează muncă de rutină. Iată câteva tipuri de angajaţi ce riscă să devină dependenţi de propria muncă:
I. au propria afacere sau ocupă poziţii manageriale într-o afacere.
II. sunt angajaţi în domenii precum medicina, avocatura sau învăţământul.
III. fac carieră în domeniul artistic : scriitori, compozitori, cântăreţi etc.

Semne şi simptome ale dependenţei de muncă

* ultra-ataşamentul de muncă - peste 50% mai multă muncă decât standardul de 40 de ore pe săptămână;
* lipsa unei separaţii între muncă şi familie - de exemplu, vorbitul încontinuu despre muncă o dată ajuns acasă;
* munca este în mintea individului constant, lucrând chiar şi în momentele în care este bolnav;
* plictiseala şi neliniştea în timpul unui concediu;
* obţinerea tuturor satisfacţiilor emoţionale numai de pe urma muncii;
* sentimentul de vinovăţie în momentul în care nu munceşte;
* gândirea de tipul "fac toate astea pentru binele tău/vostru";
* convingerea că ceilalţi sunt incompetenţi;
* impresia că va muri tânăr.

Multe companii aşteaptă de la angajaţi să arate mai mult decât dedicaţie pentru munca lor. Corporaţiile răsplătesc angajaţii al caror singur interes este reprezentat de muncă, cu salarii grase, premii şi promovări, plus statutul ce îi asigură succesul. În ciuda acestor presiuni sociale şi de serviciu, workaholism-ul tinde să-şi piardă titlul de viciu şi să fie în schimb recunoscut ca o problemă serioasă ce poate avea consecinţe fatale.
Cea mai comună problemă ce apare drept urmare a dependenţei de muncă este înstrăinarea de familie, alături de problemele de sănătate. Fiind prea preocupaţi de propria muncă, cei afectaţi de acest sindrom îşi neglijează sănătatea, igiena personală, sar peste mese, nu consumă suficientă apă, stau în poziţii greşite ş.a.m.d. Toate acestea conduc treptat la scăderea eficienţei workaholicilor. Problemele de sănătate curente ale acestora sunt halitoza (respiraţia neplăcută), deshidratare, probleme de gastrită, dureri de cap şi diverse afecţiuni pe bază de stress.
Un vechi proverb german spunea "ce rost are să alergi, dacă alergi pe drumul greşit?". Atitudinea de tipul "mă grăbesc, am o groază de făcut" a workaholicilor este adesea slab productivă. Agitaţia pentru fiecare lucru mărunt nu este calea cea mai potrivită de a-l rezolva.
Un ajutor psihologic de specialitate poate face diferenţa în viaţa workaholicilor.