Prospecțiuni după ziua Z

Locul unde avem ocazia sa ne exprimam public !

Prospecțiuni după ziua Z

Mesajde N Dobrescu » 11 Iun 2015, 15:36

Am trăit mult. In două secole. Am muncit și trăit in Prospecțiuni peste 40 de ani. Știu că nu sânt cel mai longeviv în Prospecțiuni. Vă așteptați să scriu altceva decât despre Prospecțiuni?
Ovidiu Tender a fost condamnat la ani grei de pușcărie și a fost încarcerat.Sentința este definitivă și practic nu mai sânt căi de atac . Ele sânt doar pentru avocați care mai au ceva de stors de la condamnați. Procesul a durat 9 ani. Numai la noi se întâmplă așa ceva în Justiție. Eram salariat atunci când a început procesul. Îmi amintesc o inițiativă de strângere de semnături de susținere pentru patron.Corect, unii nu au semnat această listă, pentru că răspunderea trebuie să fie individuală.
Există viață în Prospecțiuni după încarcerarea lui Ovidiu Tender ?Eu cred că nu.Este de notorietate că Prospecțiuni a terminat anul 2014 cu o pierdere uriașă de 63,191,081 lei. În 21.02.2015, AGILROM SCIENTIFIC SRL a înregistrat la tribunal un dosar de insolvență pe numele debitorului Prospecțiuni SA.
Nu pot înțelege propaganda făcută de Prospecțiuni care vrea să arate că toate lucrurile merg bine în interior. Citesc că Prospecțiuni deține 52% din piața europeană din domeniu, că lucrează cu 4 echipe și că a realizat un profit de peste 9 milioane de lei pe primul trimestru și că are contracte semnate pe anul 2015 în proporție de 70% față de capacitatea companiei. Această propagandă îmi reamintește de propaganda lui Hitler din anul 1945.Rușii erau la porțile Berlinului și el inspecta o unitate de copii care urma să fie aruncată în luptă, sperând să câștige războiul. Hitler îi mângâia pe copii pe obraz și-i încuraja.
Măsura tardivă de concediu fără plată de o zi pe săptămână nu poate salva Prospecțiuni. Lucrând cu o echipă, toate compartimentele trebuiau să fie dozate corespunzător.Mai mult trebuia scăpată de povara Managerilor cu salarii uriașe care nu au subalterni.
Prospecțiuni a fost ipotecată bucată cu bucată. Numai măștile africane din biroul lui Tender nu au fost ipotecate. Prospecțiuni are creanțe față de companiile din grup care nu vor fi recuperate niciodată. Vulcan a intrat în insolvență, chiar dacă propaganda vorbește de un posibil contract de pompe pentru Kuweit în valoare de 1 miliard de dolari. Firma de avioane a lui Tender a intrat în insolvență pentru o datorie de 400,000 euro. Se vorbește de posibile contracte de prospectare în Egipt, Turcia, Albania și chiar Italia. Cioara de pe gard.
Să nu uităm că în urma procesului denumit Carom, există un prejudiciu colectiv pe spinarea condamnaților de 340 milioane lei și că va urma recuperarea prejudiciului. Va urma mai întâi sechestru asigurator.Salariații vor lucra și nu-și vor primi banii.După o lună fără salarii, ei vor pleca singuri, fără concediere colectivă și salarii compensatorii.Cu banii neprimiți se vor înscrie la masa credală.
Vă mai aduceți aminte de site-ul http://www.undelucram.ro/firma/1042/prospectiuni/ care a fost cosmetizat la 3 pagini? Aici a fost ștearsă următoarea postare
umor Sambata, 15 Decembrie 2012
Numele meu este Umor si am postat intr-un ziar al unui supermarket urmatoarele:
Doi patroni stau la o bere si vorbesc de-ale lor.
-Ma zice unul,tie cum iti merge?
-Prost tare, zice al doilea, dar tie?
-Prost, e grava situatia!
-Frate, dar tu mai dai salarii angajatilor?
-NUUU! de vreo trei luni.Dar tu le dai?
-Nici vorba, din octombrie. Dar ai tai mai vin la munca?
-M-am mirat si eu, dar vin in fiecare dimineata, semneaza condica, muncesc. Dar ai tai?
-Si ai mei vin la treaba!
Stau ei si se gandesc si dupa cateva minute unul dintre ei zice:
-Sa sti ca astia vin de placere. Ce ar fi sa le punem o taxa de intrare?!
Fetelor nu va mai certati. O sa vina Tender sa va puna o taxa de intrare in Caransebes nr.1

Să vedem cât de actuală va deveni această profeție.
Tender și Schultz au vrut cu orice preț dublarea companiei Prospecțiuni în patru ani și apoi în
trei ani. S-au făcut investiții nechibzuite. Flota de vibratoare a ajuns la 29 de vibratoare. A fost cumpărat echipament de carotaj care este o investiție pe termen lung.
Se vorbește în târg că pentru redresarea companiei vor fi vândute echipamentele. Dar vânzarea va fi la un preț de nimic, deoarece ele chiar dacă sânt în stare bună, sânt folosite.
Să nu uităm că Tender are 59 de ani și că poate fi eliberat condiționat după efectuarea a 6 ani de pușcărie și 4 luni. De o grațiere din partea lui Iohanis nu poate fi vorba. În plus va trebui să scrie și o carte.
Al dumneavoastră

Niculae Dobrescu
N Dobrescu
 
Mesaje: 428
Membru din: 20 Noi 2009, 20:16

Re: Prospecțiuni după ziua Z

Mesajde N Dobrescu » 16 Sep 2015, 19:23

Iată ce primești dacă ești acționar la Prospecțiuni

Stimata Doamna/Stimata Domn,

In data de 09.09.2015, s-a finalizat o actiune a ANAF de instituire a sechestrului asigurator asupra unor active-terenuri,caldiri si actiuni-apartinand societatii PROSPECTIUNI SA Bucuresti.
Mentionam ca sechestrul asigurator nu afecteaza sub nici o forma activitatea curenta a societatii.
Deoarece sechestrul asigurator s-a instituit asupra unor active ce sunt proprietate exclusiva a Prospectiuni SA, consideram ca aceasta actiune afecteaza grav interesele actionarilor care nu fac obiectul deciziei penale in numele careia s-a instituit sechestrul asigurator mai sus amintit.
In consecinta societatea Prospectiuni SA prin Consiliul de Administratie si conducerea executiva va efectua toate demersurile legale pentru anularea masurilor dispuse de ANAF.Va rugam sa va alaturati demersurilor ce vor fi intreprinse de Prospectiuni SA in vederea anularii masurilor de sechestru instituite in mod abuziv de catre ANAF.

Cu stima!


Presedinte al Consiliului de Administratie
Nicolae Petrisor

Am mai scris despre limba română la Prospecțiuni.Sună ca dracu Stimata Domn.Apoi în loc de clădiri să dactilografiezi caldiri. Înainte de 1989 în partea stângă de jos se dactilografia numărul de exemplare, prescurtat numele dactilografei, cine a inițiat adresa, semnătura acestuia, unde era difuzată.Adresa are numai 10 rânduri.

Când lui Prospecțiuni îi este greu, cere acționarilor de orice calibru să-i vină în ajutor.Dar când Prospecțiuni a avut profit, majoritarul a decis să constituie provizioane care au fost împărțite în cerc restrâns fără să distribuie dividende.
Apoi, dacă ne referim strict juridic, ANAF nu poate institui sechestru asigurator decât asupra cotei de proprietate a lui Ovidiu Tender,pentru că eu nu am comis nici o infracțiune penală.
Al dumneavoastră
Niculae Dobrescu
N Dobrescu
 
Mesaje: 428
Membru din: 20 Noi 2009, 20:16


Înapoi la Forumul angajaţilor SC PROSPECŢIUNI SA

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 4 vizitatori