,,Căpşunarii’’ ante ’89 (4)

[tatonulaa]

Paleative în negura comunismului din spatele ,,cortinei de fier’’.

(continuare)

Acest Cocoşat nu poate fi totuţi considerat un mic monstru, plin de ură faţă de românii a căror limbă o cunoştea, fără însă a lăsa să se înţeleagă asta, la controalele vamale pe care le efectua. Bagajele ce i se prezentau spre verificare de către ro, difereau de cele ale altor europeni, atât prin formă cât şi prin conţinut. Nenumărate produse de mâna doua, ieftine şi prost finisate, într-un cuvânt, urâte, erau înghesiute în sumedenie de plase, sacoşe sau valize, la fel de urâte, parcă din altă lume venite. Cu părere de rău trebuie să recunosc că numai a europeni nu semănam, mare parte dintre noi. Nici libienii nu erau "civilizaţi".

O persoană despre care pot afirma că avea un comportament total deosebit de a tuturor ro din Rompetrol ce s-au perindat prin Libya, prin manierele şi limbajul său, venite parcă din altă lume, dispărută de decenii, o lume în care buna creştere reprezenta o faţetă a personalităţii ce nu putea lipsi unui intelectual, era supervizorul din Awbari într-una dintre perioadele de activitate, simpaticul Popescu Călin, zis "Pipă" de cei mai apropiaţi. Acest om, cu câteva călătorii în civilizaţie, la activ, extrem de manierat, întotdeauna îmbrăcat elegant, cu un bagaj mic, de "european veritabil" (o valiză mijlocie, cu interiorul aerisit, conţinând într-o ordine obositoare, neobişnuită, numai lucrurile de strictă necesitate, necesare călătoriei într-o ţară străină!), la una din întoarcerile în ţară ştiind că nu poate avea nici o problemă dacă va fi vămuit de cocoşat, s-a aşezat în spatele unui "arcomist" ce avusese şi el curajul de a da bagajele sale pe mâinile lipicioase ale cocoşatului. Mare greseală! Datorită rapidităţii şi brutalităţii ce-l caracteriza pe vameşul în acţiune, un NESS pe care căuta să-l arunce la el, peste tejghea, a căzut la picioarele lui Popescu Călin, care neintuind pericolul la care se expune, a ridicat cutia, întinzând-o spre cei doi care pertractau asupra operaţiei de ciugulire, efectuată de libian. Acesta, într-o criză de furie, îi ţine lui Pipă, un logos în arabă , lăsându-l pe arcomist să-şi închidă bagazul cu ce mai rămăsese în el şi să plece. La vederea valizei atât de meticulos aranjate, a supervizorului nostru, furia arabului sporeşte. Fără motiv, răstoarnă conţinutul în spatele românului ce nu se aştepta la un asemenea act.
A fost una din întâmplările curioase la care actori au fost căpşunarii ante '89.

Noua orânduire roşie căpuşată pe spinarea românilor, a generalizat (în f mare măsură) ideea că prin metoda ,,davai ceas’’ poţi urca lesnicios spre un trai ceva mai îndestulat. Cu încetul, a început să se estompenze CINSTEA atâta cât era ea înrădăcinată în conştiinţa românilor, indiferent de nivelul lor de şcolarizare.
pentru a nu dezminţi faima proastă, chiar foarte proastă ce ne însoţea prin lume. Prin acei ani ’80, relaţiile de colaborare dintre algerieni şi ro, prin folosirea unui mare număr dintre specialiştii noştri, în special topografi, geologi şi geofizicieni pentru lucrările de prospecţiuni în principal, sau de îmbunătăţiri funciare şi dezvoltarea unor combinate zootehnice din Algeria, ajunseseră în impas. Legea de bază ce acţiona în întreaga imensitate sahariană, indiferent de numeroasele graniţe ce-o fragmentau, făcuse ochi dulci unora dintre aplaudacii obişnuiţi cu minciunile, şmenurile şi combinaţiile năstruşnice din ţară. Dacă te găseai în misiune în Sahara, puteai dormi, mânca, folosi toate utilităţile din campurile ce se aflau sub administrarea Sonatrac. Aici puteai să te aprovizionezi cu cele necesare continuării misiunii de lucru, în cantităţi rezonabile, pentru mx 2-3 zile. Până la pătrunderea în Sahara, totul, mâncarea, hotelul, carburantul se plătea cu bani peşin, primiţi în avans sau decontaţi ulterior, pe baza unor bonuri simple fără o mare stricteţe sau rigurozitate contabilicească. Totul devenea gratuit, pe baza unor simple hârtii, dacă erau şi acestea, numai în perimetrul deşertului saharian, delimitat relativ, de la primele campuri sau baze ale numeroaselor exploatări petroliere. O mică parte a ro ce lucrau în aceste condiţii, incomparabil mai bune decât cele din ţară, au dorit mai mult, cu gândul că este normal să-şi rotunjească veniturile, chiar prin eludarea regulilor / legilor, pentru a se apropia de câştigurile obţinute legal de specialiştii de alte naţionalităţi, alături de care activau. O făceau prin două metode :

- Având de executat lucrări în perimetrul extrasaharian, unde totul se deconta conform unor norme bine stabilite, dar cu o mare îngăduinţă în completarea hârtiilor de decontare, se deplasau în cea mai apropiată zonă intrasahariană de gratuitate absolută, unde mâncau şi înnoptau, decontând totuşi la terminarea misiunii, toate cele de care beneficiaseră în mod gratuit, totul reprezentând sume relativ importante.
- În preajma terminării misiunilor de lucru din perimetrul saharian de gratuitate, echipa pusă pe ,,căpătuială’’, se aproviziona cu produse alimentare (greu perisabile), în cantităţi mult superioare celor necesare depăşirii perimetrulu, în ideea pe care-o expuneau, că mai aveau de lucru prin zonă, o perioadă. Manevra se datora posibilităţii de a nu consuma sume de bani pentru alimentaţie, în Alger, unde majoritatea îşi aveau şi familiile, unele chiar numeroase. Maşinile se întorceau în Alger, după astfel de aranjamente, burduşite cu alimente, asigurând pentru o perioadă majoritatea nevoilor alimentare ale ciubucarilor.

Interesant era faptul că ro nu acţionau singuri în aceste echipe de lucru. Era imposibil să nu aibă în componenţa ei şi un număr de algerieni, atât ca muncitori cât şi ca specialişti în devenire, ce îi dublau în scopul de a învăţa,pe adevăraţii profesionişti, ce erau românii. La început, beneficiile obţinute se împărţeau corect, însă cu timpul, partea ce revenea algerienilor s-a tot micşorat, ceea ce a dus la spargerea afacerii, prin reclamaţiile unora dintre subalternii algerieni.

Ipotetica mea plecare în Algeria (aveam viza pe paşaport) s-a suprapus marelui scandal produs de această exteriorizare şi generalizare a unor practici mioritice, atât de puternic implantate în obiceiurile cvasi totalităţii ro : obţinerea pe orice căi a unor avantaje materiale, fie ele chiar împotriva reglementărilor legale. O lungă perioadă, deşi ro erau consideraţi profesionişti valoroşi, s-a renunţat la venirea unui număr mai mare, mai întâi de partea algeriană, după care PCR.ul intrând în scenă, plecarea ro la muncă în Algeria a fost complet sistată, iar cei aflaţi acolo au fost rechemaţi în ţară. De fapt nu am mai fost doriţi! Ani de zile!

(probabil va urma)