Mulțumesc, la serviciu

Locul unde avem ocazia sa ne exprimam public !

Mulțumesc, la serviciu

Mesajde N Dobrescu » 23 Noi 2012, 07:40

Acest articol este dedicat Feliciei Lupu și lui Norin Popescu, membrii unor importante cluburi Human Resources.


Ieri am spus că nu voi mai scrie o perioadă de timp și iată că nu mă țin de cuvânt. Am găsit un titlu incitant. Într-un articol al meu spuneam că eu știu să spun și te rog și mulțumesc și că acest lucru îl fac curent. De obicei cumpăr pâine coaptă pe vatră de la un anumit centru și personalul feminin mă cunoaște de când am ieșit la pensie. Ne salutăm și chiar mai schimbăm câteva cuvinte protocolare. După ce primesc pâinea plătită sau când renunț la rest spun mulțumesc. Răspunsul este: Și eu mulțumesc. Cum te comporți, așa primești în schimb.
Un sondaj făcut de The Wall Street Journal arată că dintre toate locurile unde oamenii au ocazia să spună mulțumesc, locul de muncă este ultimul pe listă, doar 40% dintre angajați mulțumesc în mod curent colegiilor de la birou .
Oricâte păcate ar avea față de mine VM și Nicki, trebuie să recunosc că de nenumărate ori aceștia mi-au mulțumit atunci când a fost o urgență și le-am raportat că problema am rezolvat-o. Nicki, cu ocazia ieșirii mele la pensie mi-a mulțumit pentu întreaga mea activitate. Nu știu cum aceste lucruri ar fi trebuit să conteze în sondaje. Dar așa cum am mai spus, nu am primit din partea conducerii Prospecțiuni SA nici o diplomă după 25, 30, 35, sau 40 de ani de activitate. Nu este o pretenție personală, dar pe timpul lui Burcea Constantin era o uzanță. La aniversarea a 25 ani de la înființarea IPGG, au fost atribuite diplome celor care aveau 25 sau 20 de ani de activitate. Alte vremuri, alți oameni. De aceea, lui Burcea Constantin îi port altă recunoștință. Pentru a mulțumi cuiva îți trebuie imaginație care este dată din creier. Creierul îl ai la purtător sau l-ai obținut prin contrabandă.
În sondaj se spune că presiunea care se face pe salariați duce la creșterea productivității muncii și de aceea nu se practică acest mod verbal de mulțumire. La servici, mulțumirea șefului față de subordonat se face prin salariu. Nu am cunoscut acest fel de mulțumire a șefului. Pe timpul comunismului mă prostituam și la fiecare 3 ani făceam cerere de mărire a salariului. Te prostituezi atunci când ceri bani pentru serviciile făcute. Primeam 3 sau 4 prime trimestriale într-un an ca o recunoaștere a rezultatelor mele în muncă și niciodată Steriu sau Negrescu nu mi-au făcut referat la 2 ani, de majorare a salariului la excepțional. Acum când scriu aceste lucruri îmi este rușine de mine, dar în acest fel mă descarc de acest păcat al meu. Mai târziu, îmi aduc aminte de o mărire de salariu pe timpul lui VM de 15% pentru mine și de 48% pentru AM. Acum nici unul , nici altul nu mai lucrăm pentru LAEG. Opinia sondajului de la acest aliniat este greșită. Dacă nu am fost motivat salarial, am făcut lucruri bune , dar fără viață. Meșterul Manole și-a zidit femeia ca să facă o construcție care să dăinue peste veacuri.
În sondaj se spune că angajații care sunt apreciați fără bani, sunt mai productivi și mai loiali. Tot timpul am fost loial, dar mai productiv NU.
Sondajul mai spune că 10% din adulți își exprimă zilnic recunoștința față de un coleg și doar 7% îi mulțumesc șefului, iar 35% dintre intervievați au declarat că se tem ca nu cumva colegii lor să profite de ei dacă își exprimă gratitudinea.
Acest aliniat se referă la Felicia Lupu și la Norin Popescu. Jumătate dintre Manageri Resurse Umane, au spus că exprimarea recunoștinței față de angajați, reduce profiturile, în timp ce 49% credeau contrariul. Rămâne ca voi cititorii mei fideli să găsiți răspuns la această dilemă. Eu nu mai am timp ca să caut adevărul absolut.
Mâine voi fi țărână sau cum spun expații, Dust to dust. Numai Dumnezeu știe când va fi acest mâine. Luați de la mine numai ceea ce este bun dacă găsiți ceva de luat.
Al dumneavoastră

Niculae Dobrescu
N Dobrescu
 
Mesaje: 428
Membru din: 20 Noi 2009, 20:16

Înapoi la Forumul angajaţilor SC PROSPECŢIUNI SA

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 6 vizitatori