O luptă este viața (2)

[N Dobrescu]

În anul 1973, eram în anul trei de stagiatură și aveam un salariu de 2200 lei.Lucrînd la mare beneficiam de HCM 914/68 adică de o majorare de 10% la salariul de bază. La salariul nou obținut, adică 2420 de lei, se aplicau toate sporurile. Cine nu mă citește nici nu știe ce pierde, deoarece cu modestie pot spune că astăzi, numai eu mă pot descurca în ștatele de salarii din arhivă. Și la ce îmi folosește acest lucru cînd S.C. PROSPECȚIUNI S.A. refuză din august 2011 să-mi răspundă la o solicitare. Dar eu așa cum am spus față de Felicia Lupu la audiere, sint masochist. Acționez numai atunci cînd simt durerea.
În anul 1974, la un control CFI, mi-a fost reținută alocația pentru copil pe luniile septembrie și octombrie 1973. Am făcut o primă cerere în care arătam că nu mi-a fost adus la cunoștință conținutul dosarului de imputație. Am primit un prim răspuns de la CFI. A urmat o revenire a mea la răspunsul CFI pe care am încercat să-l demolez.
Nici cererea inițială nu a fost una cuminte. Atunci am afirmat că acțiunea CFI este abuz sau ignoranță a organelor de control. Motivarea inițială a organelor de control a fost că am depășit plafonul de 2500 lei datorită majorării date de HCM 914/68.
De fapt la 1 septembrie 1973, a intrat în vigoare o majorare salarială pe economie și atunci am trecut de la salariul de 2200 la 2300 lei. HCM 890/73 spunea că drepturile anterioare nu se pierd datorită majorării pe economie.
De aceea am apelat la matematică:
2300+(2200+100)10%=2530
În matematică, înmulțirea este distributivă față de adunare. Așadar:
2200+100+2200x10% +100x10%=2420+100+10=2420+110=2530
Dacă facem o analiză, 2420 reprezintă salariul anterior, iar 110 majorarea datorată majorării pe economie. Atunci nu am avut un partener matur care să se ridice la profunzimea mea de gîndire.
Se poate spune că am pierdut? Dezamăgirea mea a fost că nu am avut un partener de discuție.
Atunci nu aveam decît 28 de ani și tinerețea mea nu era acceptată. Niciodată un eșec nu m-a determinat ca la problemele care au apărut în viitor să stau deoparte sau să renunț la acțiunile mele.
Îmi revine în minte cuvintele lui Edmund Burke, un politician irlandez care a trăit în secolul 18, un părinte al conservatorismului care spunea: Tot ceea ce este necesar ca Răul să triumfe, este ca oamenii buni să stea cu mîinile în sîn.
Sîntem aici, pentru că mulți oameni buni și de bună credință stau cu mîinile în sîn și așteaptă ca alții să se implice pentru ei.
Al dumneavoastră,

Niculae Dobrescu