Bringer of happiness

[V Dumitrescu]

Undeva pe la începutul anului, un personaj cu nume de origini oarecum comune cu înseşi originile poporului român, ne convoca în serii mici la o prezentare despre strategia pe care o va urma noua conducere executivă a companiei noastre.
Prezentarea în sine nu e importantă în contextul a ceea ce vreau sa descriu în continuare.
Personajul în cauză a afirmat la un moment dat în timpul prezentării că venise la noi ca să ne aducă fericirea. În urma afirmaţiei, dubiile mele cu privire la onestitatea acestuia au devenit certitudini. Ne crede proşti. Cu vreo cincisuteşiceva de ani în urmă, însoţitorii lui Amerigo Vespucci şi ai lui Cristofor Columb au debarcat pe pamântul care le ieşise în cale în drumul lor către indii. Acolo au obţinut de la băştinaşi aur oferindu-le în schimb tinichele strălucitoare. Cu alte cuvinte i-au prostit.
Prostit m-am simţit şi eu atunci când straniul personaj ne promitea împărţirea fericirii. Asistam fară voia mea la o piesă de teatru de prost gust. Ma simţeam umilit şi murdărit de un personaj care nu se ridica la înalţimea celor pe care-i chemase să le explice teoria piramidei cu vârful în jos.
De atunci constatarea mea s-a adeverit de mai multe ori.
Chiar dacă mulţi dintre noi “de la râm ne tragem”, nu toţi am urmat aceleaşi căi.
Numele personajului este Anthony Paduano.

Voi reveni,

V Dumitrescu