Băiatul lui tata

Locul unde avem ocazia sa ne exprimam public !

Băiatul lui tata

Mesajde N Dobrescu » 23 Sep 2013, 06:41

Am scris aici articolul Nepotismul și fușeraia în socialism. Un fost coleg al meu, tehnicianul radio, Guguianu Honoriu spunea că dacă în clădirea din Coralilor 20 tragi o înjurătură despre neam, se deschid toate ușile ca să se vadă despre care neam este vorba.
Burcea Constantin a avut un băiat și o fată. Niciunul dintre copii nu era angajat la IPGG.Soția era angajată la Rompetrol.
Vărul lui Burcea, Constantin Gheorghe era șef Serviciu Personal Învățământ Retribuire.
Mai cunosc doi nepoți, unul angajat la Laeg și altul la Chitila la Foraj.
Dicea Oprea avea o nepoată angajată la SIGG și un nepot la Laeg.
Varodin Valeriu a avut o fată care urmase facultatea de geofizică angajată la IPGG și doi nepoți de frate angajați la Laeg.Un altul care pretindea că este nepot după soție era tot la Laeg.
Președintele Sindicatului, Ghergu, a avut fiul angajat la IPGG.
Leafu Ion care după 1989 a ajuns șeful serviciului Organizare, a avut fata și băiatul angajați.
Datorită muncii de teren, atât în IPGG, cât și în Prospecțiuni SA s-au întemeiat familii între salariați care fuseseră angajați separat.
Am lucrat mulți ani la echipa de la Constanța. Aici aveam o construcție de șantier formată din 8 camere. Un birou, o cameră pentru stația de radio, o sală de mese, camera magazionerului. Ulterior s-a adus de la Buzău un camp pentru conducere și apoi alte două campuri duble. Într-un an a venit o beizadea care nu terminase liceul. Separat, și mama și tata i-au dat de acasă țigări Kent și bani de buzunar pentru sejur. Dar banii au început să se subțieze și beizadeaua nu mai putea să ia masa în oraș, așa că și-a cumpărat o conservă. A venit în bază cu conserva și a întrebat: Dar asta cum se deschide?
Am aflat că unul dintre Vicepreședinți și-a angajat fiul la Prospecțiuni SA. Această știre nu este foarte spectaculoasă dacă fiul nu ar fi stat în același birou cu tatăl, Vicepreședintele de top.
Nici Nicolae Ceaușescu nu și-a adus fiul în același birou cu el ca să-l formeze. L-a lăsat să zboare și l-a trimis la Sibiu.
Beizadeaua noastră se ascunde sub kiltul lui taicăsul. Tata nu este scoțian . Este un român de-al nostru cu apucături românești. Încă nu știu care este jobul beizadelei noastre. Nu cred că beizadeaua este o eminență și Prospecțiuni SA stătea pe loc dacă nu era angajat el. Aștept ajutorul vostru, al celor din interior pentru că ghicitoarea este simplă.
Al dumneavoastră

Niculae Dobrescu
N Dobrescu
 
Mesaje: 428
Membru din: 20 Noi 2009, 20:16

Înapoi la Forumul angajaţilor SC PROSPECŢIUNI SA

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 5 vizitatori

cron