Viața pe mare

[N Dobrescu]

Era în 1971 când am eșit prima dată pe mare cu vaporul. Botezul a fost cu nava hidrografică NH 112. Lucram cu HI-fix-ul pentru Institutul Român de Cercetări Marine al cărui sediu era la Mamaia Sud și care aveau o secție la Agigea. Tot aici, în clădirea turn era amplasată și stația noastră monitor. Era în aprilie și nava de prospecțiuni, remorcherul Voinicul nu era încă amenajat. Împreună cu
IRCM-ul am prelevat probe de fund cu bodenul sau cu carotierul. Mergeam pe un aliniament și opream la distanțe aproximativ egale.Eu trebuia să dau comenzile de oprire a navei și de întoarcere a navei astfel încât bordul de unde se lansa bodenul să rămână sub vânt. Ca profesor l-am avut pe Pelin Anton. Un profesor exigent care nu te menaja niciodată dacă greșeai. Asta m-a determinat să mă perfecționez tot timpul. Profilele executate erau est-vest. În drumul nostru am întânlit și nașane turcești puse în afara apelor teritoriale românești. Când treceam pe lângă ele, le luam coordonatele Hi-fix, iar la asfințit le controlam de pește, de calcan. Acum, după atâția ani pot mărturisi că dintr-o captură de peste 200 de calcani, recompensa pentru mine, pentru că îi duceam la punct fix a fost de 6 calcani. În acea perioadă, exista pe piață calcan la prețul de 6 lei. Era mâncarea săracului. Peștele cu pretenții era la 14-16 lei. De exemplu știuca.
Prospecțiunea seismică cu nava Voinicul a început în iunie 1971. Pelin a rămas la Agigea cu atribuțiuni de intervenție în rețea. Cu nava Voinicul nu mai puteam să facem controlul la nașane, deoarece tractam cablul marin de cca 2000 metri. De obicei plecam dimineața de la țărm și ne întorceam seara spre tărm pe alt profil paralel situat la 2 km de primul. Noaptea rămâneam la ancoră
la adîncime mică a apei. Uneori, cei experimentați și mai pătimași în pescuit, mai dădeau la țaparină, la stavrid. Se mai punea momeală pentru rechini. Dar atunci rechinul nu era un pește de rafinament. Pentru pregătirea batogului nu aveam timp.
În 1971 șef de echipă era topograful Mercea Traian care avea un cumplit rău de mare. Eu locuiam în cabină cu Gonțoiu Marin, iar Mercea Traian ne trezea cu blândețe atunci când trebuia să intram în schimb. În 1970, într-o revistă de uz intern, mult mai serioasă decât Știri Prospectate, Mercea Traian a descris o zi de lucru pe navă. Am păstrat acel număr de revistă, mulți ani de zile. La eșirea la pensie a lui Gonțoiu Marin i-am dăruit acest număr de revistă lui Marin. Acest număr de revistă a fost pierdut. Poate a rămas în biroul lui Marin din Coralilor. Descrierea era excepțională și aș fi vrut să o conserv pe acest site.
În prospecțiunea seismică, la fiecare 20 de secunde se producea o explozie. Lucram cel puțin 12 ore pe zi. Nu aveam radio
și nici televizor.
În perioada 1972-1974 Pelin Anton a devenit șef de echipă și s-a reîmbarcat pe navă. Rețeaua HI-fix a lucrat cu un slave fie la SF. Gheorghe, fie la Sulina. Pentru prima dată, într-un an mutarea s-a făcut în august- septembrie și am mers pe canale de la SF. Gheorghe la Sulina. Lacul Roșu, Roșuleț. A fost de vis. România este frumoasă, dar prost administrată. Traversarea a fost cu un ponton dormitor. Am rămas la ancoră și am dat la pește. Cei mai experimentați, Pelin, Șerban Ștefan au dat la răpitori, la linguriță. Cei fără de experiență, ca mine au dat la bucățică, la roșioară. Apoi s-a făcut o saramură pentru toți, udată cu corăbioară de Murfatlar.
Executarea prospecțiunii seismice în partea de nord a Mării Negre, între travers SF. Gheorghe și travers Sulina, a fost perioada cea mai frumoasă din prospecțiune. Intram la 3-4 zile în Sulina care în acea perioadă era o localitate cochetă. Nava Voinicul era într-un fel la ea acasă și trăgea la cheu în fața restaurantului Marea Neagră, așa cum bazele în teren se alegeau în apropiera unei cârciumi. După 1975 am prestat numai servicii de poziționare pentru IGG, secția de la Agigea trecând de la IRCM la IGG. S-au executat lucrări de batimetrie, cu sparkerul, prelevări de probe cu bodenul și cu carotierul. Pentru ei am mai lucrat cu nave mici acostate în portul turistic Tomis, cu navele surori Marea, Pălămida, Gilortul. Deoarece nu aveam posibilități de masă și cazare pe navă, făceam deplasări zilnice sau maxim 2 zile. Trebuia să ne asigurăm păpica și în fiecare zi aveam o pauză de o oră pentru țaparină la stavrid. În 1976 s-au început forajele geotehnice pentru locurile unde puteau fi amplasate picioarele platformelor de foraj marin. Lucrările pentru foraje geotehnice erau executate cu nava Mangalia care avea prevăzută o gaură pentru executarea carotajului. Ea era papionată după 4 direcții și trebuia să permită forajul a doua puncte diametral opuse situate într-un cerc cu raza de 50 m.
Tot în 1976 a fost poziționată pentru prima dată pe locația Ovidiu, platforma de foraj marin Gloria.
În 1977 am fost pentru 11 săptămâni la școlarizare în Anglia, la Decca.
În ianuarie 1978, pentru prima dată s-au executat cu ajutorul HI-fix-ului probe de registru pentru navele construite la Constanța și Mangalia. S-a început cu petrolierul Independența.
În 1978 a fost instalat sistemul de radionavigație HI-FIX/6. Nu mai executam lucrări de prospecțiune seismică, aveam la dispoziție două receptoare HI-FIX/6 și lucram cu două nave. Unul pentru IGG și altul pentru o șalandră pentru descărcarea controlată de piatră la digurile din noul port Agigea. Digul de nord, digul 10 etc.
În 1979 a fost reîncepută prospecțiunea seismică pe Marea Neagră cu pescadorul Marea Neagră. S-a lucrat cu un cablu marin cu baliză de capăt a cărei pozitii putea fi determinată prin goniometrare, cu afișarea adâncimii condepurilor, cu tunuri cu aer comprimat, cu stație de 96 canale. Amenajarea navei s-a făcut la Brăila. Pentru prima dată, fiecare inginer era cazat singur în cabină, pe puntea
superioară. Nava avea autonomie mare în privința alimentării cu apă dulce și alimente. Dezavantajul era că nu putea intra singură în port și obținea o dană după discutarea intr-un comandament. Am avut noroc o perioadă că pe navă ca tehnolog lucra Adrian Vlad, fiul generalului Vlad. Un ofițer de la securitate îl avea pe Adrian în grijă și se ocupa și de intrarea navei în port.
După 1980-1981 au fost executate primele profile 3D pe mare.
Printr-o întâmplare, nu au ținut picioarele pe o locație, probabil Tomis, și așa Platforma Gloria a ajuns pe structura Lebăda și a fost descoperit un zăcământ economic de exploatat.
Pentru cercetări marine am navigat peste 60,000 km. Asta înseamnă înconjurul pământului de o dată și jumătate pe la ecuator. Ca fost marinar ar fi trebuit să dau această distanță în mile marine, dar raza pământului este dată în km și nu ar fi fost aceiași percepție.
Al dumneavoastră

Niculae Dobrescu

[N Dobrescu]

Pe 9 ianuarie 2015 at 4:45 pm, Prospecțiuni a publicat pe pagina sa de Facebook https://www.facebook.com/pages/Prospect ... 2247647458 două poze cu remorcherul Voinicul cu care s-au executat lucrări de prospecțiune seismică marină în perioada 1969-1974. În baza convențiilor internationale privind salvarea vieții umane pe mare, în acea perioadă, România deținea două salvatoare identice, Voinicul la Galați și Viteazul la Constanța. Ele nu trebuie confundate cu remorcherele Voinicul și Viteazul din povestirile legate de remorcarea navei Bricul Mircea care era sa eșueze în golful Biscaia. Acelea erau remorchere militare vopsite.
Voinicul era amenajat în fiecare an prin tăierea a două coarbe pe care culisa cablul de remorcă și prin instalarea echipamentelor și utilajelor noastre, iar la terminarea campaniei, nava revenea la starea inițială de remorcher.
Pe puntea de la pupa era instalat un tambur cu cablul marin, streamer, de lungime cca 2 km, o rolă pe care culisa cablul marin, o macara cu care se lansa sistemul flexotir. La mijloc era cabina numită Apollo în care era stația de înregistrare model Geo Space 1700 și un cheson cu 24 de acumulatori de 12 V/ 180 Ah pentru stație. În comandă și în camera hărților era montat sistemul de radionavigație Hi-fix și stația de radio pentru comunicații cu țărmul. Acestea erau alimentate la doi acumulatori de 12V/180 Ah în alt cheson . Pe catargul din prova era montată antena de Hi-fix, iar pe catargul din pupa, antena pentru stația de radio.
Tamburul și macaraua erau cu acționare hidraulică și erau proiectate de un colectiv condus de Inginerul mecanic Iușan Alexandru. Ele au fost confecționate la SCRUG Chitila. Nici electroniștii nu erau în acele vremuri mai prejos față de alți ingineri. Explozorul de 2000 V folosit la detonarea controlată a dinamitei era construit în LAEG.
În 1974 cînd m-am alăturat eu echipei de pe navă, colectivul era format din:
-Mercea Traian- șef echipă, sau cum se spune acum Director de Proiect
-Predeleanu Dumitru- inginer topograf
-Ion Gheorghe- Tehnician topograf
-Dobrescu Niculae- inginer operator Hi-fix
-Pascariu Mircea- operator Hi-fix
-Apostol –Maistru mecanic
-Gonțoiu Marin-inginer operator stație
-Nicoară Lucian Ion- inginer operator stație
-Șerban Ștefan –tehnician stație
-Trifu-tehnician stație
-Irimiță- șef artificier
-Ciobanu Ștefan – artificier
-Ioana Paul- artificier
-Cojocaru- artificier
-Nica Chiriță- artificier
-vărul lui Nica Chiriță-artificier
-al șaptelea artificier
-soția lui Ciobanu Ștefan care lucra la bucătărie
- pe macara a lucrat la început un marinar, care ulterior a fost angajat la noi, cu porecla de Tarzan.
Personalul era minimal și asigura lucrul pentru 24 de ore din 24 de ore.
În toată perioada 1969-1974, comandantul navei a fost Ionescu Mircea.
Așa cum se vede și în poză, la catargul din prova erau 3 steguri colorate care arătau că nava remorchează un cablu. Pe timp de noapte, la catargul din prova erau trei lumini rosu-alb-rosu, în afară de luminile de navigație obișnuite.
Cablul marin era forțat de niște condepuri să plutească între ape la o adâncime de 10 metrii.
Explozia controlată se producea la fiecare 20 de secunde. În acest interval, nava se deplasa cu 50 de metrii. Timonierul trebuia să țină nava pe un profil preplotat. Cel mai bun timonier era Cerchia.
Personalul navei efectua două carturi de 4 ore pe zi, iar noi două carturi de 6 ore . Când erau probleme tehnice de rezolvat efectuam mai mult de 12 ore pe zi.
Al dumneavoastră

Niculae Dobrescu