Rețeaua radio din IPGG

[N Dobrescu]

În articolul său Form. Seismică din Țânțăreni și greva minerilor- 1977(2), Andrei pomenește de rețeaua radio de la Șofronea. Nu am publicat acest articol ca răspuns la articolul lui Andrei, deoarece acesta este unul tehnic și poate nu interesează pe toată lumea. Acum, aici și for ever voi discuta această problemă. Folosesc cuvinte cheie astfel încât acest articol să fie indexat de motoarele de căutare google și să ajungă în toată lumea. Eu sunt un tip flexibil și pot colabora cu oricine și/sau coabita.
În 1983 am fost oprit în București la LAEG, nu din milă pentru că suferisem un accident de coloană vertebrală cu tasare și dislocare, ci pentru că Ministerul dorea o rețea integrată radio pentru toate întreprinderile, pe care să o folosească în caz de erupție la sondă. Atunci în Libia a fost prima și ultima dată când mi s-a înclinat coloana vertebrală și nu am mai putut să o domin.
Proiectul rețelei radio pentru IPGG a fost făcut de un institut specializat în telecomunicații și a costat cca 1 milion lei, când o Dacie costa 70,000 lei. De 1 milion de lei, am primit hârtie scrisă, circa 50 kg. Filozofia rețelei consta în rețele radio locale în unde ultrascurte interconectate cu sediul din București prin stații de radio în unde scurte. Prin proiect am obținut asignarea a 7 frecvențe în banda de 30 și 44 de Mhz. Pentru unde scurte aveam deja asignate 5 frecvențe pe care lucram.
În 1983 a venit de la IFLGS, verișorul. În biroul sau de la IFLGS, verișorul avea acces la o rețea radio în unde ultrascurte cu un repetor intalat pe Coștila. Verișorul era directorul adjunct Mihai Smărăndescu, văr primar cu Puiu Gușe. Rețeaua radio de la IFLGS era coordonată de un inginer electronist care lucrase în bandă la IEMI și care construise un repetor din două stații RTF.
Punctele de retranslație alese erau la Șofronea, Cerbu, Istrița și Măgura Odobești. S-au făcut investiții reprezentând procurarea a 27 de stații de radio în unde ultrascurte în banda I din producție internă, 5 stații RTF în unde scurte din import și 5 piloni de antenă de 30 de metrii care se confecționau la acea vreme în țară.
Proiectul radio nu răspundea cerințelor de mobilitate existente la IPGG. Atfel, perimetrele de lucru de la o zi la alta difereau cu 10 km. La IFLGS, punctele de lucru erau fixe și amplasamentul era stabil pentru câteva luni.
Primele legături radio au fost legături radio locale la Șofronea, Tătărani și Buzău.Piloni de antenă de 30 de metri au fost instalați la Șofronea, Tătărani, Buzău, Leordeni și pentru un an la Alexandria. Au mai fost instalate antene de 20 de metri la Chitila și la sediul lui 3 Foraj. Sondele de la 3 Foraj erau în jurul Bucureștiului, la limita de vizibilitate optică. De la sediul din Caransebeș se vorbea cu
Buzău, Leordeni și prin retranslație de la LAEG, cu Constanța. Legătura era în unde scurte și depindea de zi, noapte, anotimp, frecvență etc. Legăturile radio în unde scurte presupun operatori instruiți, care să aibă un auz selectiv și în caz de zgomot sau feding. Din alt articol al meu ați văzut mica șicană pe care am făcut-o șefului de formație Mercea Traian care nu asimila regulile de operare. La stațiile în unde scurte sistemul de squelch nu este eficient.
Rețeaua radio presupunea și un control pentru personalul din teren, care așa cum spunea și Andrei, indeplinea munca de terenist pentru libertatea de mișcare. După instalarea stațiilor de radio în bază, deplasările în teren ale șefului de formație erau mai rare, și atunci când îi trecea un glonț prin cap apela pe cineva din teren. De aceea, se spunea că nu merg stațiile de radio. Când se defecta
o mașină în teren și nu mai aveau cu ce să facă producție sau să se întoarcă în bază, stația de radio din teren funcționa. În acea perioadă nu existau telefoane mobile de niciun fel.
Apoi a venit lovitura de stat din 1989, și ca orice lucru impus această idee de rețea radio națională nu a rezistat. Cele 27 de stații de radio care au fost procurate în anul 1989 și care nu au lucrat niciodată au fost casate și dezmembrate. Stațiile de radio în unde scurte au fost redistribuite la mare pentru că aveau un sistem de acord automat al antenei la schimbarea canalului.
După 1990 , dar nu mai târziu de 2000, am mai deplasat și instalat pentru câteva zile stații de radio în unde scurte pentru un proiect în zona Tecuci în colaborare cu universitatea din Karlsruhe. În timpul de câteva zile nu am putut să pregătesc operatori de stații radio de unde scurte. Atunci deja existau telefoane mobile și conducătorii urmașei lui IPGG doreau legături radio la nivelul telefoniei mobile care folosea alte frecvențe și infrastructură.
Al dumneavoastră

Niculae Dobrescu

[N Dobrescu]

Am hotărât să dezvolt acest subiect al stațiilor de radio din IPGG. Am ajuns în electronică după ce am făcut o monografie la un concurs, monografie despre uzina Electronica. Poate că ce voi scrie în această postare va ajuta pe cineva să facă o monografie despre Prospecțiuni, pentru că această companie nu a fost înființată de Gehrig Schultz.
M-am angajat la 1 august 1969. Atunci în dotarea IPGG erau următoarele stații de radio :
-stații de radio Motorola Motran pe frecvențele 33.600 și 33.625 Mhz 14 bucăți. 7 bucăți în stația de înregistrare și 7 bucăți la pușcă integrate cu RFU(Remote Firing Unit)
-stații Turner în unde scurte 4 bucăți
-stații Teleco în unde scurte 7 bucăți
-stații Apelco în unde scurte 7 bucăți
-stații RPMS rusești care în 1970 vor fi casate.
În 1969, pentru sistemul de radionavigație, au fost achiziționate 4 stații de radio în unde scurte Model PYE 125 T lucrând pe frecvențele 2090 și 3971 khz. Cele 7 stații de radio de tip Teleco au fost transferate la echipa de la Constanța, una în bază, una la stația monitor de la Agigea, câte una la 2 Mai, Cap Midia și SF. Gheorghe ca rezervă și alte două care erau folosite la calibrarea rețelei cu ajutorul topografilor.
În 1969 nu existau stații de radio portabile. Comunicarea pe profil se făcea cu telefoane de campanie tip militar conectate prin fir. Stațiile de înregistrare seismică erau cu 24 de canale, iar îregistrarea era centrală, 12 canale în spate și 12 canale în față. Când se făcea împușcarea-înregistrarea, nu mișca nimeni pe profil.
Cred că după 1972 au fost achiziționate primele stații de radio portabile din producție internă de la IEMI, tip RTP 1 MF, pe frecvențele 33,600 și 33,625 Mhz.
La echipa de la mare a fost achiziționată o stație seismică digitală Geo Space 1700. La altă Întreprindere de profil mai existau 2 stații seismice digitale tip DFS III, care lucrau cu stații de radio Motorola cu tuburi pe frecvențele 39.000 și 39.025 Mhz. Din această cauză, au fost comandate din producția internă, RTP-1MF pe aceste frecvențe pentru brigada topo. Împreună cu cele 4 stații Motorola cu tuburi au mai venit și 5 stații de radio portabile MIDLAND în CB.
Stațiile de radio portabile românești procurate vor ajunge la un număr de cca 400 bucăți.
Până în 1983 când voi fi oprit în București vor mai fi achiziționate :
-20-30 stații Micor pe frecvențele de 33.600 și 33.625 Mhz
-20 bucăți Syncraphone I
-20 bucăți Syncraphone II
-20 bucăți stații mobile din producție internă tip RTM-1MF.
-7 bucăți Micor pe 151 Mhz pentru vibratoare
-7 bucăți stații de radio cu tuburi pe 151 Mhz pentru vibratoare
-7 bucăți AEL în unde scurte pentru Hi-Fix/6
-4 bucăți TWC în unde scurte pentru Hi-Fix/6
Între IPGG și Rompetrol a existat o colaborare. Stațiile de radio de la Rompetrol erau reparate la IPGG, sau erau cumpărate de IPGG. Așa au fost transferate 40 de stații de radio portabile Realistic în CB. Din acest parteneriat cu Rompetrol au mai apărut stații în unde scurte Stonner, Motorola SA 100, stații portabile Johnson.
În trecut echipele se retrăgeau iarna din teren și în perioada de iarnă se făceau reparațiile la echipamente și se efectuau concediile de odihnă. De stațiile de radio răspundea tehnicianul electronist Guguianu Honoriu, eu participam în principal în perioada campaniilor de iarnă la reparația stațiilor de radio.
După 1983, colectivul radio și al sistemelor de împușcare va fi format din Dan Gavrilaș, Dan Scurtu, Ion Gheorghe care după pensionare va fi înlocuit de Mihai Teoharie și subsemnatul.
După 1983 au fost achiziționate 5 stații de radio Motorola cu sinteză de frecvență care urmau să fie instalate pe vibratoare românești.
Va urma epoca modernă, actuală a stațiilor de radio cu sinteză.
Al dumneavoastră

Niculae Dobrescu