Regretatul meu coleg Dan Liviu Dobre a publicat în perioada în care trăia și era salariat la Prospecțiuni SA, un articol pe care l-am promovat pe prima pagină, Despre curaj.
Evenimentele de astăzi m-au determinat să scriu un articol Despre lașitate.
Pentru a fi cât mai imparțial și obiectiv am căutat în dex ce înseamnă Lașitate.
Am găsit următoarele:
-lașitatea este o stare diferită de bărbăție, curaj, vitejie
-faptă sau atitudine de om laș
-frică sau lipsă de curaj
-mișelie, fapă josnică și nedemnă
-frică rușinoasă
Astăzi, 22 aprilie 2013 m-am prezentat la Tribunalul București la procesul intentat de mine lui Prospecțiuni SA, liderul serviciilor de geologie si geofizică din România, privind neacordarea a două zile de concediu de odihnă la lichidare. Am ajuns mai devreme, am cerut dosarul ca să văd ce cereri sunt atașate pentru a-mi formula apărarea și cererile. La dosarul cauzei, îndosariate era o întâmpinare și o serie de înscrisuri, stufoase care nu aveau obiect cu cauza și un set de hârtii care erau capsate pentru comunicare. Ajuns acasă am constatat că cele două exemplare nu erau identice. Reacția mea va fi dură pe măsura murdăriilor de care am parte.
Prospecțiuni SA este disperată. Prospecțiuni SA vrea intr-o cauză pierdută să se comporte nedemn de poziția sa în piață. Actele sunt semnate de Andrew Clark și contrasemnate de Marian Duică. Prospecțiuni SA solicită judecata în lipsă. Pentru toate aceste mizerii, lui Marian Duică îi este rușine să dea ochii cu mine. Marian Duică te anunț public și fară menajamente că orice îndulgență din partea mea față de tine incetează. Comportamentul tău nu te va ajuta să-ți păstrezi postul la Prospecțiuni SA.
Întâmpinarea depusă la dosar are numărul 173 din 21 ianuarie 2013. L a solicitările mele scrise și trimise prin registratură sau e-mail, niciodată Prospecțiuni Sa nu mi-a răspuns și acum plină de remușcări, îmi trimite la tribunal o întâmpinare cu 3 luni în avans față de termenul de judecată.
Voi cititorii mei fideli credeți că datarea întâmpinării este reală?
Din istorie se cunosc faptele de vitejie ale poporului român. Nu înțeleg de ce a degenerat atât de mult o mică parte din acest popor român.
Voi reveni.
Al dumneavoastră
Niculae Dobrescu