Întrucât încet, încet, pe nesimţite, trecutul se pierde în uitare, este aproape o crimă ca în această mică celulă a trupului RO, locul unde câteva mii de concetăţeni au muncit cu mai mult sau mai puţin succes, să nu reliefăm câteva personalităţi a căror activitate şi-au pus o puternică amprentă asupra IPGG.ului, de fapt a Geofizicii.
Voi încerca să reamintesc de veşnic tânărul şi surâzătorul Nicuşor Moldoveanu (Culiţă), cel ce a făcut cinste la cel mai înalt nivel, specialiştilor din Geofizică şi Centrului de Calcul din cadrul ei. Rămânerea sa în SUA a produs un imens regret în rândul colaboratorilor acestui om de excepţie, care au rămas fără deschizătorul de drumuri în crearea de noi programe de interpretare a datelor culese pe teren prin cercetări seismice cu mijloace dintre cele mai moderne, dar şi stupoare printre cei ce ne considerau pe toţi, slujbaşi umili şi obedienţi ai statului de tip nou.
Ing. Nicuşor Moldoveanu şi-a continuat cu un mare succes cariera în SUA, rămânând în strânse relaţii de prietenie cu colegul său de promoţie Dinu Ştefănescu (*), care între 1965 şi 1974 a fost cadru didactic la Petrol şi Gaze, părăsind şi el ilegal ţara din poziţia de apreciat prof. şef de catedră.
• D.nul Dinu Ştefănescu, imediat după terminarea facultăţii, a lucrat la Geofizică ca ing. interpretator timp de două campanii, respectiv cea din 1964 şi cea din 1965, avându-i ca şefi de formaţie pe alţi doi specialişti de calibru, Ricu Ştefănescu (ucis mişeleşte în 1990 de rebelii algerieni) şi respectiv I. Taloş, cel ce alături de geologul Slănină a reuşit să obţină după o cercetare absolut teoretică, în concurenţă cu alţi mari geologi ai unor cunoscute companii occidentale, la marea licitaţie ce s-a ţinut la sfârşitul anilor 70, la Tripoli, perimetrul NC 115, în suprafaţă de cca 26.000 kmp, care s-a dovedit a fi unul dintre cele mai productive areale ale întregului continent african.
Menţionez că Dinu Ştefănescu a fost şeful promoţiei din care în afara lui N. Moldoveanu au mai lucrat la Geofizică, printre alţii Eugen Dănănău şi Tibi Suciu.
PS. Nu mă pot abţine de a relata că am încercat cu câteva zile în urmă să postez un comentariu cu acelaşi subiect, care într-un limbaj absolut decent, fără cuvinte jignitoare/triviale, conţinea unele afirmaţii şi unii termeni (politruci, nostalgici, naţional-ceauşism) ce nu se aliniau vederilor politice ce s-ar dori neangajate ale acestui for, drept pentru care mi-a fost şters, iar eu ca autor am primit un avertisment ce conţinea şi posibilitatea de a fi eliminat definitiv, în cazul repetării introducerii de pasaje caracterizate impropriu ca propagandistice.
PS2. Ce poziţie ar trebui să ia, în anul de graţie 2012, la 22 de ani de sângerosul dec 1989, un cetăţean de aproape 75 de ani, care a mers în picioare, VERTICAL, din copilărie, după primirea unui avertisment în urma postării unui comentariu unde a pus în antiteză un specialist de mare valoare, N. Moldoveanu cu două personaje ce numai specialişti remarcabili nu se pot / puteau numi: primul, un fost ofiţer cu fac. de geodezie terminată pe la 60 de ani, o specializare în occident imediat după terminarea ei după care a urmat pensionarea, iar cel de al doile un şef de formaţie cu studii în URSS, renumit prin nenumăratele afaceri făcute atât în ţară cât şi în Irak, unde deşi era şeful echipei, a fost prins în piaţă vânzând motorină cu cisterna, scăpând ca prin urechile acului de o dură pedeapsă, Irakul fiind în război cu Iranul, combustibilii fiind strict raţionalizaţi.
PS3. Menţionez că i-am cunoscut relativ bine pe TOŢI cei de care am pomenit în rândurile de mai sus, inclusiv pe D.nul N. Dobrescu.