Profil de chelner

[N Dobrescu]

Se întâmpla în secolul trecut, prin anii ’70. Eram în Eforie Nord cu colegii mei de la Hi-Fix și ne-am întânlit cu un fost operator de stație de la IPGG, Dan I. Colegii mei s-au salutat cu el, am fost apoi și eu prezentat. Dan I. era în trecere prin Eforie, plecase de la Geofizică și devenise chelner. Făcuse chiar o specializare în Germania. Acolo cred că mai mult debarasa. Dar privind a învățat ceva
meserie și limba germană. Ne-am înțeles ca seara să mergem la restaurantul : LA BERBECUL. S-au depănat amintiri din Geofizică,apoi Dan I. ne-a povestit despre munca lui de chelner. Cred că eram 5-6 persoane la masă. Unii au comandat votcă, alții coniac românesc din cel mai scump în acea perioadă. Atunci ne-a explicat Dan I. cum se înlocuiește coniacul cu alt sortiment mai ieftin, iar dacă consumai mai mult, sigur primeai coniac ieftin la prețul mare. A avut chiar niște discuții directe cu chelnerul care ne servea, căruia i-a spus că roata se va schimba și-l va tivi și el pe chelnerul nostru atunci când va veni la el.
Ulterior l-am întânlit pe Dan I. la Mamaia. Restaurantele de pe plajă deschideau la ora 10. Până atunci, Dan I. punea într-o oală mare cu ghiață, bere Bucegi pe care o vindea la prețul de bere străină. În oală, erau etichete de bere străină. Capacul de la sticla de bere îl deschidea rapid și-l arunca într-o găleată cu tot felul de alte capace.
Aceasta era mica ciupeală înainte de 1989. Unii au început afaceri după 1989 din această mică ciupeală. Copos se laudă că a plecat în afaceri cu 100,000 de lei. Toți au făcut bani din evaziune fiscală. Alții au cumpărat active de la stat și apoi au vândut pămîntul pentru afaceri imobiliare. De exemplu Semănătoarea. Petre Roman spunea că industria României este energofagă, iar acum aceasta nu mai este energofagă pentru că nu mai producem nimica. Fără război am devenit sclavi pentru străini.
Înainte de 1989 și baza de la formație se alegea strategic, adică vis-a vis de cârciumă. Atunci nu era toleranță zero la alcool. Și șefii de formație se mai aghiezmuiau, dar nu cu subalternii înrăiți.
O, tempora!
Al dumneavoastră

Niculae Dobrescu