Cu trudă, spre coada clasamentelor.

[tatonulaa]

Toamna lui 1982. Un camp al petroliştilor români, la marginei oazei Awbari, aflată în mijlocul Saharei Lybiene la 900 km S de Mediterana.

În seara "răcoroasă", trecerea unui curios grup de personaje , la mică distanţă de firavul hotar dintre şosea şi camp, întrerupe pentru o clipă meciul de volei ce avea o tradiţie zilnică printre noi, românii, indiferent de vîrstă sau funcţie.
În faţă, gesticulând şi bolborosind, un amestec de turban, barbă stufoasă şi mai mulţi metri de material subţire, de culoare nedefinită La câţiva metri în spate, trei, patru femei învăluite în negru, se luptau (datorită volumului, nu a greutaţii!!) cu nişte uriaşe legături de crengi ţepoase, purtate în spate. În urmă, mai mulţi puradei de vârste diferite, se căzneau să ţină pasul cu cei din faţă, încărcaţi cu aceleaşi baloturi înţepătoare.
O faţetă a islamului, transpus în realitate.

PS. În toată perioada "friguroasă" asemenea echipe se puteau vedea robotind pe lângă lângă puţinele pâlcuri de boscheţi-copăcei-mărăcini răspândite ici colo, rar, în întreaga Sahară, sau plecând spre casă cu camionetele pline pe sfert, după o zi de luptă cu NATURA. Trebuie să menţionez că operaţiunea de "culegere" a unor rămurele din această vegetaţie, era extrem de anevoioasă. Toate părţile plantelor, înţepau, tăiau, răneau pe cei ce le atentau, cu excepţia cămilelor care reuşeau să se hrănească cu ele. Cei ce n-au văzut acei boscheţi nu-şi pot imagina cât sunt de inabordabili. Cu mâna goală nu se poate rupe nici cea mai mică bucăţică! Frunze nu prea sunt, decât spre fundul acelui iad! Probabil că au fost mâncate! Bărbaţi de regulă stăteau tolăniţi la umbra maşinilor, toată munca fiind lăsată pe seama femeilor şi copiilor(puţin, puţin de tot, exagerez, vă daţi seama!).

PPS. După trecerea a trei decenii, munca depusă de noi, aplaudacii, a semănat mai ales în rezultate cu cele relatate mai sus. Structurile găsite de noi în perimetrul libian NC 115, în suprafaţă de 26.000 kmp printre cele mai bogate în hidrocarburi din întregul continent african (!câteva miliarde de barili de ţiţei!) au îmbogăţit buzunarele unui P. Roman cu REPSOLUL de apartament al prietenilor săi, devenit mare firmă petrolieră, N. Văcăroiu şi Patriciu, printre alţii, desigur.

PPPS. În ţară s-a ales praful de singurele realizări cu adevărat viabile pentru decenii lungi: COMTIMUL, sistemele de irigaţii şi marile sere de aproape peste tot. Acestea fuseseră făcute de „comunişti” dar au fost devalizate deliberat TOT DE EI, cu dublul scop de îmbogăţire personală pe deoparte şi pentru a menţine nostalgia inumanei dictaturi ceauşişte, pe de altă parte.

laplopulcuportocale

[N Dobrescu]

Am ajuns în Libia în aprilie 1982, venind cu stația și duba frigorifică, cu vaporul la Tripoli. Am stat la Tripoli circa 5-6 luni
până când a fost plătită garanția pentru stație. În contractul Rompetrolului din Libia a existat o garanție( nu știu dacă
cuvântul este potrivit) care a fost recuperată de o firmă din Spania , o parte importantă revenind lui Patriciu după
privatizarea Rompetrol. Statul român nu a recuperat această sumă sau nu a avut interes să recupereze această sumă
de câteva sute de milioane de dolari. Așa a dispărut avuția națională creată de pensionarii de azi în interesul unor
persoane dedicate.
Al dumneavoastră

Niculae Dobrescu