Timp de 13 luni am încasat salariu și pensia, așa că m-am spurcat la bani mulți. Acum ca să-mi mențin același nivel de trai m-am angajat la patroană.
Pentru că vremea a fost călduroasă în 3 și 4 dec. 2011 am fost la țară. Deoarece în ultima perioadă am făcut printre altele și o magazie pentru lemne, a trebuit să iau și auditul cu mine ca să-mi certifice lucrarea. Surprinzător, cu toate că lucrarea era executată 95% , a fost aprobată de patroană. Am primit și relații cum trebuie să arate lucrarea ca să se asorteze cu casa. Apoi, a trebuit să tai iarba cu mașina de tuns iarba. Am verificat nivelul de ulei, am completat uleiul, am dat șpriț de benzină și am tras la sfoară . Mașina nu era pornită de cîteva luni. Am curățat bujia, am ars-o și abia după o oră am reușit să o pornesc. Oameni buni, niciodată să nu faceți prostia mea și să lucrați la patroană. Mai rămăseseră patru ore de lumină și patroana punea presiune pe mine ca să termin de tăiat iarba în partea din față, adică 1500 metri pătrați. Văzînd că mă mișc prea încet, patroana a luat mașina din mîna mea și a continuat să taie ea iarba. Am primit și sfaturi cum trebuie conservat un motor dacă nu se lucrează o perioadă mai mare.
Eu am ajuns la o vîrstă și nu mai vreau să dovedesc nimic nimănui. Mi-am pus un pahar cu vin și am început să-l beau pe îndelete. Apoi a trebuit să-mi aleg altă lucrare, pentru că nu puteam să stau cu paharul în față, chiar dacă îmi plăcea conținutul. Am ales să sap cu cazmaua pămîntul din jurul pomilor. Pămintul era tare ca fierul din cauza secetei și a pirului. Cazmaua intra cu greutate pentru că nu era ascuțită și în plus mai juca și în coadă. Atunci mi-am adus aminte, că în 1969 cînd m-am angajat eu, erau două zile de profilactică pe lună. Aceste două zile de profilactică existau și atunci cînd am fost eu în Libia și eram șef brigadă înregistrare. Cînd lucram pe vapor, dacă nu lucram duminica mai mulți plecam la București și ne întorceam luni cu trenul de ora 9. Mircea era dresat, știa că pînă la ora 9 trebuia făcută întreținerea acumulatorilor, curațată aparatura cu spirt și pornită aparatura pentru a pleca în mare.
Acum, patroana mea vrea numai producție. Și bineînțeles, aceasta este mai mică pentru că nu se acordă timp de profilactică. Acum se spune maintenance. Și la Geofizică este același lucru. Dar toate acestea se răzbună mai tîrziu. Aveam capacitatea să mai lucrez, dar mîna care am sărutat-o o singură dată s-a înfipt în beregata mea. Mă sufocam. Așa că am renunțat la servici.
Sînt pentru egalitatea între sexe. Dar mult mai bine îi stă unei femei să fie puțin în urma bărbatului. În viață, mie nu mi-a fost frică de nimic născut din femeie. Am vorbit și am apreciat monumentele închinate în America femeii care a fost alături de bărbat atunci cînd au colonizat vestul: Pioneer woman. În fiecare zi lucrătorii din Chitila sînt adunați în careu și se discută sarcinile de serviciu pentru ziua curentă. V-am vorbit despre femeia cu călcătura apasată (), care crede că aceasta îi dă siguranță în companie. Despre femeia care și-a ales profesiunea pentru că pe acolo trecea trenul () și acum s-a dus după tren. Mai este ceva de discutat despre femei?
Da. Despre femeile de succes din S.C. PROSPECȚIUNI S.A. Despre Cabinetul 2.
Cîteodată am nostalgia perioadei cînd am lucrat cu Nicki. El vedea partea plină a paharului, adică ce am realizat. Patroana mea vede numai partea goală a paharului: Nicolae, ai de gînd să termini ceva?
De aceea voi termina aici acest articol.
Al dumneavoastră,
Niculae Dobrescu
5 decembrie 2011
P.S. Trebuie să meditați dacă acest articol este realitate sau ficțiune. Sau să faceți supoziții și să spuneți ca la congresele partidului: urmează femeia de succes .... se pregătește...
Pe curînd.