Anul acesta, generația ratată, a reușit în mică proporție să ia examenul de bacalaureat.Fiind ocupat cu o excursie în străinătate, am neglijat să mă înscriu la o nouă facultate, fără taxe, numai cu diploma mea de bacalaureat. Aș fi avut două opțiuni:ASE și Geofizica. In felul acesta aș fi verificat ce parte din memoria mea neocupată, mi-ar fi fost necesară. Aș fi fost și eu la Balul Bobocilor.Poate luam și bursă.
În timpul studenției mele era o poezie:
Are mama două fete
Una deșteaptă și alta la ASE
Una cuminte și alta la Medicină
Una frumoasă și alta la Electronică.
Pe timpul comuniștilor, după terminarea facultății erai obligat să faci o stagiatură de trei ani la întreprinderea unde erai repartizat. Acum după terminare la fără taxe, nu mai ai nici o obligație față de societatea care te-a ținut în facultate. Toți plătim pentru cei care emigrează sau lucrează la privați.
În primul an de stagiatură am lucrat la punctul HI-FIX 2 MAI.Făceam tură de 12 ore zilnic cu Vrebca Ștefan. În plus trebuia să intervin ori de cîte ori se defecta un emițător în rețea. Mai participam împreună cu Pelin la operațiunile de întreținere și reglaje care se executau de două ori pe lună la punctele 2 Mai și Cap Midia. La 2 Mai am avut posibilitatea de a studia principiile și echipamentul HI-FIX. Documentația era tradusă de PAL LIVIU, care fusese la specializare împreună cu Pelin la Decca.
În 1969 la Sf. Gheorghe era Costache Gheorghe cu soția, la Capul Midia Anghel Adrian, iar la 2 Mai Vrebca. În 1970 am venit eu la 2 MAI și Știuca Constantin la Capul Midia. Era greu. Nu aveai nici o zi liberă. Eu am fost acela care m-am preocupat și am susținut pe lîngă Negrescu să fie suplimentat personalul cu oameni de schimb care să dea liber pentru zilele de sîmbata și duminica.
Noi și aparatura stăteam într-un vagon de PFL tip CAP. Cît a fost vară, a fost acceptabil. Ziua era mare, mai vedeai un picioruș de femeie pe plajă, mai făceai plajă, o baie în mare. La venirea toamnei începeau vînturile, ploile și temperatura scădea.V întul bătea de două ori pe an: șase luni dintr-o direcție și alte șase luni din direcție opusă. Un grănicer trecea de două ori pe zi și cu altcineva nu mai aveai cu cine să socializezi.
Din două în două ore intram în legătură radio. Dacă aveai o problemă între legăturile radio nu avei cu cine să te consulți. Trebuia să fi bine pregătit și stăpîn pe tine. Acum se spune : Stai puțin. Stai să mă gîndesc.
Încarcarea bateriilor de acumulatori se făcea cu un grup motor generator, Yanmar care mergea nonstop și asigura o tensiune de 24 volți. Nu aveam aragaz, frigider, radio. Din primul salariu pe 1970 mi-am cumpărat un radio Mamaia. Mîncam bufet rece și conserve. Alimentele le țineam într-o ladă metalică îngropată în pămînt. Mai intra și cîte o furnică pe acolo.
După o perioadă , am primit din baza Constanța un reșou și o butelie. A existat și o omisiune. La ceas nu aveam garnitură. A trebuit să mă descurc. Am luat o bucată de plumb pe care am bătut-o cu ură pînă am făcut o foaie în care am decupat garnitura necesară. Apoi am mîncat prima supă la plic. După aceea au urmat cartofii prăjiți și ouăle ochiuri. Nu erau ale lui Năstase.
La fiecare 8 ore verificam nivelul uleiului la motor și la două zile făceam schimbul de ulei.
Eram fanatic în respectarea instrucțiunilor de lucru. În septembrie 1970, marele Sergiu Nicolaescu turna filmul Jack London în zona Vama Veche pentru că zona era mișto. Dorea instalarea unui decor : moară de vînt în incinta zonei împrejmuite. Nu am permis acest lucru și am convins și pe cei de la serviciul geofizic să nu dea o astfel de aprobare. Aveam numai 24 de ani.
Incălzirea vagonului se făcea prin arderea picăturilor de motorină care cădeau în godin.
Țara cerea de la noi realizări nu ifose și mofturi. M-am întors la LAEG în noiembrie unde am inceput reparațiile la stațiile de radio, deoarece nu aveam dreptul la concediu de odihnă. Atunci nu credeam că voi prinde rădăcini în IPGG și voi lăsa aici cca 42 de ani din viața mea.
La terminarea anului de stagiatură am dat un examen. Am trecut de la salariul de 1560 lei la 1900 de lei. Pe curînd,
Niculae Dobrescu