IMPOSTURA - PRINCIPIU VALORIC SUPREM ÎN PROMOVARE

[sacerdotus]

IMPOSTURA - PRINCIPIU VALORIC SUPREM ÎN PROMOVAREA PROFESIONALĂ

Un lucru cu cît este mai scump cu atît este mai ieftin. Vorbesc de valoarea reală a lucrului. Aceasta deoarece un lucru scump, de valoare reală, nu doar că are fiabilitate, avînd durata de utilizare cu mult mai mare decît cel ieftin, dar el creşte eficienţa în atingerea scopului.
Deci cel mai valoros lucru este cel ce se potriveşte cel mai bine scopului propus, rolului pe care trebuie să îl joace. Mulţi au avut o maşină căreia la un moment dat a trebuit să-i schimbe o piesă. Toată lumea ştie că piesa originală care se potriveşte perfect oferă o funcţionare optimă şi protejează restul pieselor maşinii, iar piesa neoriginală cu cît e mai îndepărtată de standarde cu atît generează o funcţionare mai proastă şi poate uza celelalte piese, defectînd mult mai profund maşina. Aşa este şi cu oamenii.
Consideraţi că fiecare om este o piesă într-un sistem instituţional, într-un sistem social. Omul potrivit la locul potrivit garantează o maximă eficienţă în rolul profesional şi social presupus poziţiei ocupate, crescînd armonia funcţională a sistemului şi performanţele celor din jurul lui. Atunci cînd este vorba de un loc de decizie, efectul va fi în funcţie de raza de aplicabilitate a acesteia.
Un conducător de întreprindere sau instituţie poate performa sau poate falimenta respectiva instituţie ori întreprindere. Pînă aici cam toată lumea gîndeşte la fel, dacă este de bună intenţie şi sinceră. De aici încolo apare întrebarea: bine, dar care este piesa originală, avînd toate standardele, sau în cazul nostru omul potrivit la locul potrivit? În primul rînd, trebuie să cunoască, la nivel profesional, scopul, mijloacele şi metodologia de obţinere a efectului de rol profesional şi social. Cu cît va fi mai puţin profesionist în aceste trei direcţii cu atît eficienţa lui va fi mai mică, trecînd în efect negativ. Adică, dacă vei pune un inginer de tractoare să crească peşti, peştii vor muri, iar dacă vei pune un agronom să repare avioane, atunci doar cei care au hotărît acest lucru să se urce în acestea.
Am dat exemple extreme. Dar toţi cei numiţi sau aleşi pe un post de decizie se înscriu undeva pe linia ce leagă extremele: performanţă - slabă eficienţă. Orice individ ajuns pe un post de decizie pentru care nu are calificare în domeniul în care ia decizia produce pagubă, pînă la distrugerea întreprinderii sau instituţiei în cauză. În al doilea rînd, fiecare profesie are un tip particular de gîndire. Cu totul altfel gîndeşte un inginer, un jurist, un medic sau un preot. În timpul formării lor, indivizii se amprentează definitiv cu un mod specific domeniului de a gîndi. Recalificările ulterioare, fără a porni de la acel mod de a gîndi în care s-a format, sînt cîrpeli care au valoarea cîrpelilor de tipul: din costumul unui om scund şi gras vreau să fac un costum pentru un om înalt şi subţire. Sigur că va ieşi un costum cu care poţi grebla prin grădină, dar nu poţi frecventa cu el saloane cu pretenţii.
Aşa-zisa şansă democratică a recalificării din slujbă în slujbă se referă la oameni care să facă şi ei ceva ca să cîştige o pîine, dar nu la oameni de performanţă, care să performeze instituţia, să ducă lumea înainte. Oamenii de performanţă cresc în propria profesie, din nivel în nivel, tinzînd spre competenţa maximă posibilă. Un om care nu a fost performant în propria meserie în care s-a format, care nu a fost capabil să trăiască din meseria în care s-a format, acela nu va fi performant în nicio altă activitate în care se va reprofila. Un asemenea om neperformant în meseria lui, dacă va fi în poziţie de decizie în altă activitate, va necinsti prin incompetenţă scaunul pe care stă, făcînd rău domeniului, prin aceasta contribuind la înrăutăţirea generală a societăţii, de aici făcîndu-şi rău sieşi şi familiei sale, chit că prostul se crede întotdeauna genial.
Puţini au remarcat ruinarea treptată a fabricilor - despre care unii ştiau, încă din iarna 1990, că erau lăsate în paragină cu intenţie, de directori, ca să le cumpere mai ieftine (mulţi devenind managerii lor, înainte de a se face proprietari); la fel, tîrziu s-au trezit unii din buimăceală, cînd au dispărut C.A.P.-urile, fără a fi înlocuite cu altceva, şeptelul de bovine, fermele de porci sau caii de rasă, sau bunele gradiniţe de copii ale Statului. Şi cînd oare s-a băgat de seamă - dacă s-a băgat, de mulţi - decăderea cercetării ştiinţifice, distrugerea industriei autohtone, prăbuşirea extracţiei petroliere şi mai ales a minelor (găsim aurul de la bursa din Londra, mai ieftin decît cel dacic), sau, altă noutate, intrarea în şomaj pe scară naţională a minerilor, la o mişcare a baghetei de impostor a ucenicului vrăjitor? Sau degradarea agriculturii, a marinei, aviaţiei, învăţămîntului, sănătăţii - clamări tardive sau trecute în penumbră faţă de preocuparea majoră, a maselor, pentru hrană şi preţuri, şi de aceea egocentrică a parlamentarilor. Cîţi înţeleg cu adevărat cauza şi efectul dispariţiei cuvintelor tradiţionale, clare, cunoscute, în favoarea termenilor străini (neologismele sînt fireşti, nu?), insuficient stapîniţi chiar de cei care-i adoptă şi-i includ în largul lor rezervor de incultură? Cîţi percep pierderea sau neregăsirea identităţii componentelor maselor reale, dacă suportul, susţinerea se caută în altă parte: Stat, străinătate, Europa, SUA, sponsorizare, investitori alogeni? Marfă din import, termeni englezeşti, studii în alte ţări, stabilire acolo, costul se calculează sau se plăteşte în dolari. Jongleria cu cuvinte ascunde strategii nesezisate sau doar o crasă incompetenţă impostoare. Cîte nume nu apar fără acoperire, ca prototipul plăţi compensatorii - care nu există sau care nu compensează mai nimic? Elita juridică se împotmoleşte în definiţii elementare: falimentul este zis bancrută frauduloasă, apoi iar faliment şi va fi/nu poate fi pedepsit ca atare; lichidarea nu e distrugere totală, este x, - nu, y, - nu, z; stabilitatea este uite-o, nu e; tranziţia s-a sfîrşit, dar este, încă, post-tranziţie (adică nu e ceea ce urma să fie); escrocheria de miliarde este acoperită, corupţiei i se caută, pirandellian, definirea - există la nivel aşa de înalt încît e greu de dovedit, deci de sancţionat (în schimb, se pot pedepsi lesne găinării, coţcării minore, ca aceea a doi hoţi care furasera... 20 de litri de bere, în valoare de 50 lei! şi contra cărora s-au tras şase focuri de armă - Adevarul, 4 sept. 1997). Din trinitatea-pericol major actual face parte crima organizată: nu crima banală, în absenţa poliţiei stradale (unde e fluieratul vardistului din nopţile copilăriei mele?). Cimitirele, lipsite de suficientă pază, sînt prădate, mormintele sînt profanate, pentru verighete sau măsele poleite, iar criminalii pîngăritori, dacă sînt prinşi, intră în pensiune pentru un an şi jumătate, fiindcă nu mai e loc în închisori. S-a sfîrşit, aflăm, consolidarea instituţiilor democratice (dar ele se clatină, şubrede, neîncetat), critica este o găselniţă, trecutul - nu ne mai uităm către trecut? - trebuie şters din memorie (care trecut? este benefic oprobriul aruncat asupra oricărui trecut? există un bun viitor fără experienţa bunului trecut?); iar conjuncţia concluzivă ,,deci”, ridicată la rang de tic naţional, tertip fals logic, nu mai exprimă decît un vid de gîndire, e un expedient pentru amînarea raspunsului real, o mască verbală rapid preluată de masele populare.
Nu sînt păreri la o şuetă. Acestea sînt afirmaţii exacte ale unui om de specialitate. Sînt specialist în eşecuri umane. În societăţile performante, ca să te implici în management, trebuie să fi fost absolvent, dar nu orice absolvent, al celor mai prestigioase universităţi. Dacă nu poţi dovedi că faci parte din elita generaţiei tale, din cei 3-5% născuţi, iar nu făcuţi şi antrenaţi (şcoliţi) la sînge, nu ai ce căuta în management. La noi diluviul politic şi social a scos la suprafaţă repetenţii şi gunoaiele, iar prostul nu numai că nu poate accepta, dar nici măcar nu poate înţelege că este prost. El va numi în funcţii de decizie indivizi care îi seamănă, chiar le va acorda titluri profesionale – desi nu este institutie de învăţămînt.
De aceea, atît instituţional cît şi la nivelul firmelor, România este condusă, cu rare excepţii, de impostori. Impostori nenorociţi de trei surcele aflaţi că, în afara celor ca voi, întreaga populaţie vă dispreţuieşte şi îşi bate joc de voi pe la spate, chiar dacă pe faţă, în mod prefăcut, afişează o aparenţă de reverenţă!

[sacerdotus]

În completarea articolului de mai sus propun cititorilor, ca un exerciţiu de logică, să deducă singuri care sînt verigile lipsă din lanţul:

Willem Matser - ofiţer NATO olandez implicat în traficul internaţional cu cocaină provenită din Columbia
I
I
Ovidiu Tender
I
I
S.C. Prospecţiuni S.A.
I
I
MEI-Roemenië en Bulgarije Fonds - Fond de investitii olandez devenit (dupa scandalul Matser) al 3-lea investitor la S.C. Prospecţiuni S.A.
I
I
Gehrig Stannard Schultz

[tatonulaa]

Un An Nou care să vă aducă mai multe satisfacţii şi sănătate!

Într-un forum ar trebui să se poarte discuţii, nu să se afişeze monologuri. Curajul proverbial al ro, cel deprins din Mioriţa, se dezvăluie şi aici. Nimeni nu zice nimic!

Probabil că datorită dragostei generale pentru LINIŞTE s-au căţărat sau au fost plantaţi INCOMPETENŢII pe locuri nemeritate. În tăcerea şi nemişcarea COMPETENŢILOR.

Comentariul atât de realist al @Sacerdotus este strălucitor în virulenţă teoretică, dar practic lipsit total de nuanţe, care tocmai ele fac diferenţa între cei de pe ultimele locuri (noi!) şi fruntaşii sau chiar mediocrii diferitelor clasamente (1. Gates, Reagan, Jobs, etc.; 2. Capul plecat, sabia nu-l taie; 3. COMUNISMUL, distrugător de conştiinţe şi 4. Situaţia sociogeopolitică specială din ultima perioadă – un amalgam de consideraţii tatoneşti). Dacă ai ca interlocutor-sfătuitor, o mioară, nu poţi fi situat decât în afara scării valorilor ce contează.

Nu mă pot alinia ideii ce irumpe din comentariu – elitele au fost sacrificate, toată vina căzând pe umerii maselor (*). Cu ce s-au evidenţiat aceste ELITE ADEVĂRATE? Iată cum se iau la trântă, paiul cu bârna! La cine să privească oamenii de rând? Saharov, Havel, sau chiar Kadar, Dubcek, Walesa, şi colac peste pupăză, Gorbaciov şi Elţân erau undeva departe de mintea noastră de aplaudaci. Noi cu Iliescu, maoistul polpotist, şi ai lui - DECENII!

Crâcnea cineva din laborator în faţa lui Steriu, sau a lui Negrescu? Ambii au fost oamenii lui V. Varodin , exponentul incompetenţei şi corupţiei din IPGG! Acest VV era trecut în fruntea tuturor listelor de „inovaţii şi invenţii ” ce şiroiau periodic dinspre LAEG (roţi care de care mai „rotunde”).

PS. Carismaticul şi cultul MIHAI NEAMŢU , alături de alţii, asemenea lui, prin Noua Republică, vrea să creeze o forţă care să înlăture printre altele şi INCOMPETENŢA. Construcţia salvatoare merge greu, greu de tot!
De ce?
De aia! De aplaudăcime mioritico-caprină.

(*)@Sacerdotus le/ne face cu degetul arătător, din amvonul său, ameninţând în stil Mioritic:

Impostori nenorociţi de trei surcele aflaţi că, în afara celor ca voi, întreaga populaţie vă dispreţuieşte şi îşi bate joc de voi pe la spate, chiar dacă pe faţă, în mod prefăcut, afişează o aparenţă de reverenţă!

Să nu se înţeleagă că nu sunt de acord cu toate, absolut toate afirmaţiile din comentariul lui @Sacerdotus, dar numai ca o parte a teoriei care să ducă la ACŢIUNE, pentru a schimba starea deplorabilă a RO şi ro din ea. În fapt, nouă ne este ruşine, frică sau lehamite să scriem doar câteva cuvinte pe un forum ce ne-a fost pus la dispoziţie cu mărinimie.

laplopulcuportocale
sub care mai „gândireşte” moş aa, cel care 36 de ani s-a aflat „în treabă, ca tot românul” cu vorba (gargara ANTIsistem) şi fapta (topografie), în IPGG.