Cum am ajuns în electronică

[N Dobrescu]

Nu aveam nici 14 ani cînd la şcoala generală s-a organizat un concurs pentru monografii. Locuind în sectorul 2, una dintre teme a fost Uzina Electronica. Am ales-o. M-am dus singur pe strada Baicului, dupa ce am consultat o hartă din 1938 a orasului Bucureşti. Am vorbit cu portarul, acesta a sunat la Tehnic şi un inginer electronist a venit la poartă şi a discutat cu mine. Mi-a povestit despre uzina Electronica şi mi-a dat şi cîteva reviste interne mai serioase decît Ştiri Prospectate.
A ieşit o monografie care a cîştigat premiul I pe Capitală. Nu stăpînesc încă tehnica de a posta o poză pe acest site. În faţa intrării principale a şcolii mixte nr. 27 de pe Maşina de Pîine sînt pozat cu diploma, cu alţi colegi ai mei şi în faţă cu un Radio Popular.
Atunci am hotărît că Electronica va fi profesia mea. M-am pregătit temeinic la matematică şi fizică.
Alţi ingineri electronişti şi-au ales profesiunea pentru că acolo unde este o fabrică de electronică, Urziceni etc., trece şi calea ferată. Alţi ingineri electronişti nici nu ştiu principiul radioului cu galenă.
Eu sînt acum pensionar şi am ieşit din cercul inginerilor electronişti. Privesc cum răsare soarele, cum apune luna, iar ei ocupă un post bine plătit fară să aibă o vocaţie în meseria pe care şi-au ales-o. Trebuie sa fie groaznic. Dar nu pentru mine. Oare cand îşi vor face bilanţul vieţii ? Am vazut cît de repede vine moartea cu cîteva luni în urmă. Ei trăiesc într-o fericire iluzorie pe care eu nu vreau să o tulbur.

N Dobrescu