Spovedania unui învins

[sacerdotus]

Spovedania unui învins

În amintirea bunului meu prieten Dan Dobre

Vă-ntoarceţi iar, figuri sfios-plăpînde,
Care mi-aţi fost alături, îndulcindu-mi amarul,
Să aflaţi cum e viaţa în acea lume unde
Mai mare decît popa este numai groparul.

În lumea asta-n care valorile-s întoarse
Nimic din ce e sacru nu şi-a găsit un loc.
Doar banu-i la putere printre minciuni şi farse,
Iar a omului viaţă nu contează deloc.

Printre lumini şi umbre ne ducem existenţa
Sperînd la bătrîneţea cu pensie şi vorbe,
Însă puţini termină cu bine experienţa,
Mulţi, sleiţi de putere, sfîrşesc precum Dan Dobre.

Poate puţini cunoaşteţi cum a decurs povestea
Din care Dan al nostru a ieşit timpuriu,
Aşa că-i dau cuvîntul să ne spună el vestea
Ce mi-a transmis-o încă de cînd era el viu:

"Nu am fost noi de vină, c-aşa a vrut patronul,
Să pună un director mason suflet şi trup,
Care, ca să ne-nchidă gura, să ne ia tonul,
A pus la « protocoale » o « vulpe » - Doamna-Lup.

Cînd am transmis prin forum că haitele ne fură
Pînă şi dreptul sacru să ai suflet curat,
Doamna-Lup mi-a răspuns punîndu-mi pumnu-n gură
Deşi de astă dată n-am fost eu vinovat.

Nu a fost vina mea că masonii încearcă
Să fure tot ce are mai bun acest popor
Şi să ne umilească minţindu-ne, de parcă
Tot noi vrem să respingem « înţelepciunea » lor.

Pămîntul ţării mele, cum scrie şi-n izvoade,
E scris pe harta lumii de însuşi Dumnezeu.
Şi cîţi au fost prin veacuri cei ce au vrut să-l prade
Îl simt şi-acum pe pieptu-mi cît mai este de greu.

Dar va veni o vreme în care tot românul
Va inţelege totuşi că nu prin umilinţă,
Ci doar prin vitejie va scăpa de păgînul
Ce i-a luat cu forţa chiar şi a lui fiinţă".

-------------------

Aşa mi-a spus Dan să vă scriu, iubească-ni-l pămîntul,
Sufletul lui neprihănit acum e-n cer la Sfîntul.
Dar nu mai fiţi trişti fraţii mei, în vînt toti sîntem paie –
Şi-am scris aceste rînduri eu, Milea C. Nicolae.