Aspecte ale muncii în comunism

[tatonulaa]

Cu toatã ineficienta vizibilã a sistemului economic ce functiona în întregul lagãr socialist, lozinca vânturatã din toate pozitiile, afisatã, atârnatã, lipitã, vopsitã chiar plimbatã sau aruncatã pe stâlpi, panouri, garduri, clãdiri, pe tomberoane, masini, camioane, autobuze si trenuri era ‘’sã mãrim productivitatea’’. Mai greu era de a-I face pe sãrmanul ro sã munceascã mai bine, cu un mai mare profesionalism. Obiceiul de a face lucruri de mântuialã, nu se putea pierde cu una cu douã. Cu atât mai mult cu cât ‘’vãtafii’’ de tip nou, aplaudaci sadea, nu cãutau decât sã-si mentinã pozitiile, într’un pãienzenis inextricabil de interese si relatii. Acest lucru se putea face numai mãrsãluind fãrã murmur, alãturi de întreaga gloatã, spre telul scornicit si arãtat spasmodic cu degetele sale gânditoare, de gângavul cârmaci.

Legea de a nu supãra pe nimeni trebuia aplicatã atât în sus, spre lantul nesfârsit de sefi, cât si în jos. Se putea întâmpla ca un subaltern oarecare sã aibã o pilã, pe care punând-o în miscare ar fi zdruncinat un întreg esafodaj construit cu migalã, în timp.

Se considera de cãtre economistii nostri de tip vãcãroid, cã neatingerea unui nivel calitativ planificat (?) se poate compensa prin depãsirea cantitativã a obiectului activitãtii respective. Erau la modã cupluri de cuvinte ce reprezentau în toatã goliciunea lor, incompetenta, neputinta, ubicuitatea, rãutatea ce pornind de sus se revãrsau necontenit pe capetele si spinãrile încovoiate ale rãbdãtorilor aplaudaci. Cine ar putea uita acele tenebroase si malefice sãptãmânã lungã, sãptãmânã scurtã, zi luminã, schimb prelungit, schimb dublu, recuperare prin muncã, s.a. Toate acestea, sau munca fortatã efectuatã de ocnasii din puscãriile lumii, sunt mizilicuri fatã de absurdul absolut atins de echipele de prospectiuni seismice sau gravimetrice ale ROMPETROL, care au lucrat în Libya.

Contractul fiecãrui salariat care pleca la muncã în Sahara, cuprindea douã puncte relativ clare:
-salariul pentru o zi de muncã în camp 3 DL (1DL = 3,377 $), iar pe teren în plinã Sahara, 3,6 DL.
-la 90 zile de muncã (minimum al perioadei pe care un strãin venit la muncã trebuia sã-l stea în Libya), se dãdeau 30 zile de recuperare în Ro. (3 în 1 !!).

Scãrpinându-se pe tãrtãcute si scobindu-se în nas, contabilii vãcãroizi si-au pus cap în cap cele douã articole, hotãrând ca cele minimum 90 de zile lucrate sã fie în continuare, fãrã nici o pauzã. Cum sã stai în Sahara pe banii statului? Ai venit la muncã, nu? Eu personal am avut în cca. 500 zile de Libya, 1 zi liberã: 1 ianuarie 1982. Ceilalti au pãtit acelasi lucru, de neimaginat pentru un om normal. Sã nu poti avea din când în când, o zi în care sã stai cu burta la soare, sã citesti, sã nu te deranjeze nimeni! Cine nu a trecut prin asta nu poate întelege.

Autosugestia ca azi esti liber, te fortificã, iar invers te abrutizeazã într’un mod de necrezut. Vorbesc de starea de lehamite care apare dupã cca. 2 luni de lucru lunga. Eu am lucrat 155 de zile fãrã pauzã: 1 zi teren, 1 zi calcule. Am avut soferi care au iesit pe teren 2 luni - lunga, în conditii infernale. Dupã un timp actionau ca niste automate încât ne era fricã sã mai mergem cu ei la volan, sãrind dune sau cãlãrind la nesfârsit bolovani.

Per final, atât productivitatea cât si calitatea deveniserã normale pentru stilul nostru de lucru, mioritico-caprin: mai mult decât execrabile.

Scornicelile diferitilor vãcãroi dintre care unii erau ingineri, nu au avut limite!

PS. Comeentariu scris cu mai bine de 10 ani în urmă, postat pe forumul cel mai important al acelor ani "Cotidianul", preluat pe blogul său, de fostul nostru coleg din anii 1964-65, geofizicianul Dinu Ştefănescu, stabilit în Belgia, prin anii '70. Nu am modificat nimic, deşi unele mici, f. mici exagerări, puteau fi atenuate.

[N Dobrescu]

Am fost în Libia în perioada aprilie 1982- 23 februarie 1983 și am beneficiat de o perioadă de recuperare în țară de 3 săptămâni.
În septembrie 1982 am reușit să ducem stația la Awbari după îndeplinirea formalităților de vămuire. Până atunci am stat la
Tripoli. După întoarcerea din recuperare am stat în cameră cu ing. topograf Nițescu Gheorghe cu care mai avusesem contact
la operațiunile de calibrare a rețelei Hi-Fix. La reântoarcerea din recuperare am aflat că planul este de 160 km lunar. Apoi
a venit în Sahara Directorul Adj al Rompetrol Nelu Ionescu și ne-a spus că planul este de 200 km lunar. În noiembrie 1982
brigada înregistrare a realizat 186.9 km, am avut 2 zile de profilactică și alte 3 zile în care nu am avut producție. În această
lună, cel mai mult am realizat 8.8 km. Zilnic mă întreba Nițescu cât am realizat. Din cînd în când îi mai trânteam câte o minciună
că am realizat 20 de km. Atunci ing. Nițescu îmi spunea că îmi simte răsuflarea în ceafă și că trebuie să meargă și el pe teren.
În decembrie 1982 s-a realizat 206.8 km, am lucrat ceva și pe 31 decembrie, am avut două zile de profilactică în bază, o zi
fără producție.
Am făcut revelionul la cumpăna dintre anii 1982-1983 și pe 1 ianuarie 1983 am fost liberi.În ianuarie 1983 am realizat 193 km, două zile de profilactică și o zi o setare la stație. Cel mai mult în ianuarie am realizat 9 km într-o zi.
Este adevărat că aveam un program de lucru prelungit. Nu pot să spun că lucram zi lumină, deoarece plecam din bază la ora
4 dimineața pe întuneric și ajungeam la masa de seară la ora 18.Nu-mi aduc aminte să fi avut diurna mai mare de 3 dinari libieni.
Al dumneavoastră

Niculae Dobrescu