Geofizicianul CĂLIN POPESCU (Pipă) şi Sahara

Intamplari din trecutul geofizicii

Geofizicianul CĂLIN POPESCU (Pipă) şi Sahara

Mesajde tatonulaa » 12 Apr 2013, 12:30

Punere în gardă, pentru Sahara
Geofizicianul Călin Popescu (Pipă), un adevărat gentlemen printre salariaţii Geofizicii ante 89, înainte de începerea lucrărilor de prospecţiuni gravimetrice în 1981, ne-a pus în gardă asupra unor „pericole” ce ne aşteaptă în perioada dormitului în corturi, prin Sahara. Pentru mine, care-l cunoşteam mult mai bine decât ceilalţi ascultători, având afinităţi politice şi de francofilie, a fost o surpriză să aud sfaturile pe care ni le da, cu morga-i binecunoscută, dar cu un iz de vulgaritate. Voi reproduce în continuare, cu o doză (mică, mică de tot) de jenă, cele ce mi-au rămas în memorie, după zeci de ani.
Aflându-vă în plin deşert, este bine să ţineţi cont de unele „Legi ale Saharei”, adaptate într-o oarecare măsură europenismului nostru:
- Stând pe vine, pentru treaba mare, nu trebuie să vă apropiaţi prea mult de nisip, întrucât în afară de faptul că este cu adevărat fierbinte, veţi rămâne cu o cantitate de nisip extrem de fin, aproape invizibil, în chiloţi, pantaloni şi pe piele.
- La terminarea operaţiei de mai sus, aveţi grije să îngropaţi bine hârtia cu care v-aţi şters (aţi făcut-o, desigur), nivelând la sfârşit nisipul, pentru a nu avea surpriza ca la masă sau în cort, la culcare, să daţi peste asemenea hîrtii, dând insistente târcoale persoanei voastre sau alimentelor din farfurii. Se înţelege că nu vor fi hârtiile folosite de voi, personal, ci ale altor călători.
- Chiar dacă mişcarea aerului este imperceptibilă, indiferent de poziţia adoptată în momentul când vă faceţi treaba mică, minusculi stropi din substanţa evacuată vor poposi şi pe faţa voastră.
- Întâlnind în pustiu un arab care ne întinde mâna la începutul relaţiei, aveţi mare grije să vă spălaţi bine pe mâini după despărţirea de el, întrucât mai mult ca sigur acesta s-a spălat cu nisip (pământ), care cf religiei este alături de apă un magic purificator.
- Dacă nu aveţi vizibilitate către soare sau stele (orientarea cu luna este mult mai dificilă), nu plecaţi la drum prin pustiu! Vă poate costa viaţa!
- Rezerva de apă potabilă trebuie să fie cel puţin triplă faţă de cantitatea calculată la începutul oricărei deplasări prin deşert.
laplopulcuportocale

la umbra lui, moş aa (Andrei Alexandru)
tatonulaa
 
Mesaje: 72
Membru din: 02 Mar 2010, 13:29
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Povestiri

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator