Paleative în negura din spatele ,,cortinei de fier" (2)

[tatonulaa]

Despre ,,căpşunarii’’ ante ‘89, cu scuzele de rigoare pentru întârzierea cu care sunt postate rânduri scrise şi apărute în 2004 pe un for acum dispărut.

Într-una din zilele sfârşitului de decembrie 1979, după predarea raportului topografic pentru campania anului ce-şi anunţa sfârşitul, zvonul răspândit printre colegii prieteni apropiaţi că voi pleca cât de curând în Algeria, m-a lăsat fără grai. Până atunci crezusem că înscrierea mea pe lista cu posibilii candidaţi la o deplasare pentru lucru în străinătate, era doar un foc de paie sau o nadă, pentru a-mi ridica moralul şi a-mi închide gura, atât de mare, atât de sâcâitoare pentru şefi, în acel climat de moleşeală, lipsă de interes şi frică ce ne stăpânea pe toţi. Lista era extrem de lungă, cuprinzând aproape totalitatea celor cca 70 de topografi angrenaţi în activităţile din IPGG.ul (Geofizica) acelor ani. Un pas mic, primul, spre acel ipotetic Eldorado era să fii trecut pe listă, însă era hotărâtor locul pe care te aflai. Ajunsesem undeva printre primii pe lista cu plecările individuale, fapt dovedit de vizitele făcute acasă şi la părinţi, de Stere de la BDS în cursul anchetelor asupra dosarelor celor propuşi pentru deplasarea iminentă în străinătate. Cu Stere-BDS, ca şi cu Ştefănescu, şeful său, eram în relaţii de serviciu bune, fiind topograf cu acces la hărţi şi planuri.
În timpul episodicelor discuţii cu convivii, pe ici colo, în popasurile făcute în drum spre casă (?!) ca orice aplaudac cu ,,orizonturi limitate’’ (un fel negativist de a privi viitorul atât de sumbru oferit de tăvălugul comunist ce nivela aspiraţile – unora desigur, eu fiind printre aceştia), nu puteau lipsi întrebările de genul: ,, ai mai aflat ceva despre plecare ?’’, ,,de ce nu treci pe la Rompetrol, cum fac şi ceilalţi cu situaţii incerte, ca a ta ?’’, întrebări sâcâitoare ce m-au făcut ca în pofida convingerilor mele socio-politice bazate pe o oarecare dreptate să trec cam la două, trei luni, pe la serviciul personal al Rompetrol pentru a mă interesa de stadiul relaţiilor româno-algeriene, în cazul meu pe la dl. Sorescu. Este de la sine înţeles că mica atenţie era nelipsită în arsenalul ,,catindatului’’. Ştiam că aceste liste funcţionau ca nişte ,,cozi’’ ce erau atât de obişnuite în comunism, la toate magazinele şi ghişeele . Prin inscrierea pe o listă sau prin aşezarea la o coadă, tu ca cetăţean fără pile prea mari (absolut toţi ro aveau o pilă cât de mică !!) sperai să obţii ceva ce se dă, dar nu tuturora, întrucât nimic folositor/necesar nu era în cantitate îndestulătoare. Nu puteai fi sigur de succesul acţiunii nici când cele cerute se aflau în mâna ta. Orice ţi se putea refuza sau lua, chiar cu brutalitate. Esenţial pentru atingerea scopului era să te afli înscris pe o listă (sau instalat la o coadă - cât mai în faţă, LA NOROC!)

Despre cozi este aproape ruşinos să vorbesc, acestea fiind alipite organic, românului de rând şi transmise din generaţie în generaţie, până azi. Se formau, evoluau şi dispăreau la aproape toate magazinele, indiferent de profilul lor, de la introducerea spre vânzare a unor mărfuri căutate, până la totala lor vânzare (normal, la tejghea pentru cei de la coadă, sau prin spate sau la alte ore - pentru privilegiaţi). Cele mai căutate mărfuri erau cele alimentare, de la fasole, cartofi şi ceapă, la bulion şi roşii în bulion. Pentru peşte oceanic, conserve de peşte, brânză, caşcaval, unt, margarină şi alte câteva mărfuri, în perioadele de mare criză ce deveneau tot mai dese şi lungi, lumea era în stare să se calce în picioare. Pâinea şi uleiul se dădeau cu buletinul, pe cartelă. Carnea nu se mai găsea aproape deloc, iar în rarele ocazii când se puneau în vânzare unele cantităţi, se formau cozi de sute de metri lungime, cu lăţimea de 4 oameni (cca 2 m) ! La toate cozile produsele căutate se dădeau porţionat, pentru ca un număr cât mai mare de solicitanţi să ,,apuce’’! Aproape de terminarea stocului de marfă, la ideea ,,cozii’’ că ultimii din ea nu vor ,,apuca’’, acele porţii deveneau minuscule, chiar hilare (e.g. – 5 ouă !)

Acum, listele pentru plecări la lucru în străinătate. Ehee ! Cu listele / tabelele astea era o treabă mult mai complicată, având adânci complicaţii politice, economice, sociale şi chiar filozofice. Nu exista domeniu în care ,,Tabelele nominale’’, să nu fie la baza oricărei acţiuni la care erau angrenaţi mai mulţi cetăţeni / salariaţi. Încă de la instaurarea inumanului ,,socialism’’, dincolo de mijlocul anilor ’40, spre ‘50 s-au întocmit asemenea hârtii pentru obţinerea TUTUROR produselor alimentare şi a celor de strictă necesitate (săpun, hârtie igienică, caiete, tenişi, pantofi, haine, ghiaţă, lemne, butelii cu gaz la schimb, şi....restul..) şi bine înţeles a unor favoruri de care-ar trebui să beneficieze doar parte a salariaţilor / populaţiei, păstrând o ordine strictă, cu criterii bine stabilite având însă o serie de excepţii atât avantajoase cît şi dezavantajoase pentru cei ce aşteptau răbdători să se aprobe / dea cele promise la întocmirea lor. Uneori aşteptarea putea depăşi un deceniu, cum ar fi de exemplu atribuirea unei locuinţe sau achiziţionarea unui autovehicol.

…….Totul era pe muchie de cuţit ……..
Afirmaţia că hazardul era o componentă esenţială a desfăşurării tuturor activităţilor desfăşurate în cadrul întreprinderilor / celulelor atât de închistate, guvernate de legi şi obiceiuri absurde -- ce constituiau piese ale unui imens angrenaj ce funcţiona, cum, necum, în virtutea unui impuls initial bazat pe sacrificii şi elan heirupist – este / a fost o crudă şi pură realitate. Cu adevărat ,,omul sfinţeşte locul’’. De o importanţă vitală era PERSOANA la care poposea cererea, propunerea, sau posibilitatea de a decide, indiferent de domeniul la care ne referim. Cu posibilităţi similare, situaţii identice erau rezolvate în mod diferit. De cele mai multe ori cei ce obţineau un rezultat vizibil mai bun, erau frânaţi, sabotaţi, în final trecuţi pe linie moartă, de obicei prin avansarea în posturi fără răspundere. Cultul ,,nonvalorii cocoţate la vârf’’, păstrat cu sfinţenie până astăzi, ne ţine în loc, de veacuri.

(va urma)