"CĂPŞUNARII
" de demultRomânia, ,,Întreprinderea de Prospecţiuni Geologice şi Geofigice’’, Bucureşti, sediul din Coralilor 20
Iarna 1979 - 1980
Luna ianuarie şi o parte a lunii februarie, pentru noi tereniştii din ,,Geofizică’’ era perioada concediilor şi a recuperărilor, legale sau aranjate. Topografii şefi de brigăzi, începeau pregătirea campaniei de lucru ce urma în primăvară prin strângerea tuturor datelor necesare întocmirii proiectului, de fapt a pieselor de bază - planurile de situaţie – la diferite scări. Totul se făcea manual, în dosare şi registre trecute la secret, eventual cu folosirea unui cartograf pentru materialele necesitând un aspect mai elaborat, spre prezentare unor comisii de la diferite alte Ministere sau Direcţiilor Agricole Judeţene. Eu, vechi şef de brigadă topo, urma să plec, cândva, în Algeria. Nu parcursesem niciun pas pe lungul drum spre orizonturile străine ce mijeau în depărtare. Totul era pe muchie de cuţit (*) , cum fusese timp de ani de zile. Pe deoparte era originea mea total nesănătoasă care constituia un impediment important, la întocmirea listelor iniţiale cu ,,candidaţii la plecarea în străinătate, în cadrul Rompetrol’’, iar pe de altă parte, necontenita şi puternica acţiune a legii ,,caprei vecinului’’ care-i împingea în faţă pe cei ce erau cel puţin teoretic, agreaţi de partid, respectiv de căţeluşii aplaudaci sau de informatorii sadea ce-i sfătuiau în ,,linia PCR’’ , pe decidenţi. Aceştia se aflau cantonaţi pe mai multe linii, atât la Întreprindere, cât şi la forul tutelar. Lanţul era de-o lungime impresionantă, astfel încât cei ce erau ,,evaluaţi’’ de fiecare verigă a lui, ajungeau din persoane fizice cu o anumită calitate profesională, nişte dosare impersonale unde criteriile de selecţie / departajare erau cu totul altele. Semnătura finală pentru posibila ,,plecare’’ era dată de securitate ce contrasemna cele hotărâte de Partid. Nesiguranţa plutea în jurul tuturor celor ce jinduiau la o ,,deplasare’’ (metodă aproape sigură de îmbunătăţire a vieţii), până la urcarea în trenul, vasul sau avionul ce avea destinaţia oriunde peste hotarele ferecate ale României, dincolo de Cortina de Fier fiind în închipuirea românaşilor ce eram, un real Eldorado. În orice moment puteai fi oprit, cum am păţit şi eu, pentru un motiv ce părea hilar, mai ales la plecarea unor ro, la muncă în străinătate: avionul era prea încărcat (prea multe bagaje) (**) !!. La o asemenea hotărâre de oprire/întoarcere de la îmbarcarea spre alte zări, cel în cauză, împreună cu apropiaţi săi, intra într-o alertă greu de înţeles pentru cei ce n-au trecut prin astfel de momente. O serie de pericole puteau spulbera visul gata de împlinire a sărmanului: pâra reală sau inventată a unui prieten, vecin, coleg sau şef asupra unor vorbe sau fapte interpretabile, descoperirea în dosarele pe care fiecare candidat, înainte de păşirea peste graniţă le avea minuţios întocmite, a unor aşa zise pete / bube, la propria persoană sau la rude mai apropiate sau chiar mai depărtate, fără a mai vorbi de cea mai grozavă oprelişte ce putea apare pentru un posesor de ,,dosar convenabil’’, părăsirea ilegală a ţării sau rămânerea în occident a unei rude apropiate. Dacă doar unul din aceste ameninţătoare puncte negre, s-ar materializa, ajungând … unde trebuie, … gata cu străinătatea şi implicit cu dolarii …. Aceşti nori ameninţători ce înconjurau fiecare salariat dornic / pasibil de a lucra peste hotare [,,o vremelnică sau definitivă evadare din infern !!’’], împiedicau chiar şi discuţiile între colegi pe teme având cea mai mică legătură cu ce se petrecea în realitate, la formaţiile de lucru din străinătate.
- va urma (probabil!) -